Limba română condimentată cu perfectul simplu (II)

Continuăm seria verbelor întregi la minte, cu terminaţii, şi vorbim de perfectul simplu.

Dar, înainte de a trece la treabă, vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au scris şi m-au încurajat să scriu mai departe, fiindu-le utile informaţiile date de mine. Printre e-mailurile primite, se află şi cel al lui G. care spune aşa: „Ca de obicei, articol foarte clar şi util. Par aşa de simple lucrurile explicate de tine… De-abia aştept articolul cu perfectul simplu şi, în general, orice scriere de-a ta!!”.

Şi acum… să purcedem la drum!

Ce este perfectul simplu?

Este un „timp verbal al modului indicativ care exprimă o acţiune în trecut, terminată de curând” (dexonline).

Cum îl diferenţiezi de mai mult ca perfectul?

Simplu: înainte de terminaţii, mai mult ca perfectul are –se-, pe când, la perfectul simplu, nu pui –se-, ci direct terminaţiile.

Mai departe, facem referire din nou la cele patru categorii de verbe, după cum urmează:

Verbele care se termină în -a

• A uita

Eu uitai (uit+a+i)
Tu uitaşi (uit+a+şi)
El/ea uită (uit+ă)
Noi uitarăm (uit+a+răm)
Voi uitarăţi (uit+a+răţi)
Ei/ele uitară (uit+a+ră)

• Recapitulare:

Terminaţiile pentru verbele care se termină în „-a”:

Pers. I-a, sg.: (a) +i
Pers. a II-a, sg.: (a) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar ă, fără nici o altă terminaţie
Pers. I-a, pl.: (a) + răm
Pers. a II-a, pl.: (a) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (a) + ră

Verbele care se termină în -ea (-ea se transformă în –u)

• A tăcea

Eu tăcui (tăc+u+i)
Tu tăcuşi (tăc+u+şi)
El/ea tăcu (tăc+u)
Noi tăcurăm (tăc+u+răm)
Voi tăcurăţi (tăc+u+răţi)
Ei/ele tăcură (tăc+u+ră)

• Recapitulare:

Terminaţiile pentru verbele care se termină în -ea:

Pers. I-a, sg.: (u) + i
Pers. a II-a, sg.: (u) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar u, fără nici o altă terminaţie
Pers. I-a, pl: (u) + răm
Pers. a II-a, pl.: (u) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (u) + ră

Verbele care se termină în -e

a) dacă verbul, la participiu, are terminaţia -ut, e se transformă în u (a face – făcut – (eu) făcui);
b) dacă verbul, la participiu, are terminaţia -s, e se transformă în –se (a merge – mers – (eu) mersei).

• a) A face

Eu făcui (făc + u + i)
Tu făcuşi (făc + u + şi)
El/ea făcu (făc + u)
Noi făcurăm (făc + u + răm)
Voi făcurăţi (făc + u + răţi)
Ei/ele făcură (făc + u + ră)

• b) A merge

Eu mersei (mer + se + i)
Tu merseşi (mer + se + şi)
El/ea merse (mer + se)
Noi merserăm (mer + se + răm)
Voi merserăţi (mer + se + răţi)
Ei/ele merseră (mer + se + ră)

• Recapitulare:

Terminaţiile pentru verbele care se termină în –e:

a) dacă la participiu verbul se termină în –ut, e se transformă în –u:

Pers. I-a, sg.: (u) + i
Pers. a II-a, sg.: (u) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar –u
Pers. I-a, pl.: (u) + răm
Pers. a II-a, pl.: (u) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (u) + ră

b) dacă la participiu verbul se termină în –s, e se transformă în –se:

Pers. I-a, sg.: (se) + i
Pers. a II-a, sg.: (se) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar + se
Pers. I-a, pl.: (se) + răm
Pers. a II-a, pl.: (se) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (se) + ră

Verbele care se termină în –i

* la pers. I-a, sg., pe lângă „i”-ul din rădăcină, se adaugă încă un „i”, aşa încât să nu te sperii dacă vei vedea un verb cu doi „i”.
*la pers. a III-a, sg., verbul are un singur „i”.

• A citi

Eu citii (cit + i + i)
Tu citişi (cit + i + şi)
El/ea citi (cit+ i)
Noi citirăm (cit + i + răm)
Voi citirăţi (cit + i + răţi)
Ei/ele citiră (cit + i + ră)

• Recapitulare:

Terminaţiile pentru verbele care se termină în „i”

Pers. I-a, sg.: (i) + i
Pers. a II-a, sg.: (i) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar –i
Pers. I-a, pl.: (i) + răm
Pers. a II-a, pl.: (i) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (i) + ră

Verbele care se termină în „î” (la conjugare, î se transformă în â)

• A coborî

Eu coborâi (cobor + â+ i)
Tu coborâşi (cobor + â + şi)
El/ea coborî (cobor + î)
Noi coborârăm (cobor + â + răm)
Voi coborârăţi (cobor + â + răţi)
Ei/ele coborâră (cobor + â + ră)

• Recapitulare:

Terminaţiile pentru verbele care se termină în –î

Pers. I-a, sg.: (â) + i
Pers. a II-a, sg.: (â) + şi
Pers. a III-a, sg.: doar -î
Pers. I-a, pl.: (â) + răm
Pers. a II-a, pl.: (â) + răţi
Pers. a III-a, pl.: (â) + ră

Mai am o singură observaţie, şi anume în cazul verbelor „a fi” şi a „a avea”, conform DOOM2. La perfectul simplu, cele două verbe au două forme, ambele corecte:

• A avea

Eu avui/avusei
Tu avuşi/avuseşi
El/ea avu/avuse
Noi avurăm/avuserăm
Voi avurăţi/avuserăţi
Ei/ele avură/avuseră

• A fi

Eu fui/fusei
Tu fuşi/fuseşi
El/ea fu/fuse
Noi furăm/fuserăm
Voi furăţi/fuserăţi
Ei/ele fură/fuseră

Gata. A fost foarte distractiv să iau fiecare literă/terminaţie la rând şi să mă joc, astfel încât să fac cât mai simplu pentru tine. 🙂

Mi-ar plăcea tare mult să-mi spui dacă a fost destul de clar cum am explicat şi dacă ţi-a fost de folos.

Totodată, mai am o întrebare: în afară de mai mult ca perfectul şi perfectul simplu, ce alte timpuri verbale îţi mai pun semne de întrebare?

Cu drag,

Vio