Limba română condimentată cu Mai Mult Ca Perfectul (I)

„Prezentul îl ştiu, imperfectul îl ştiu, dar nu mă prea descurc la mai mult ca perfectul şi la perfectul simplu.” Aşa îmi zise frate-miu, de Paşte, când am plecat în concediu acasă.

Mda. „Cam complicat cu timpul ăsta”, îmi spuneam eu în gând. I-am explicat şi l-am pus pe lista cu subiecte de scris pe scriebine.ro.

Duminică primesc un e-mail, iar la sfârşitul lui văd: „Este corect scriseseşi?”.

Şi gândul iar îmi sare la momentul cu fratele meu, aşa că m-am hotărât să scriu despre asta.

Mai întâi, să-ţi spun ce este mai mult ca perfectul. Este un timp verbal, la modul indicativ, care „arată o acţiune trecută faţă de altă acţiune trecută deja” (dexonline).

Cum vine asta?

Hai să luăm un exemplu:

• Din păcate, plecasem  atunci când Maria a venit acasă şi nu ne-am întâlnit.

Ei bine, logica e aşa:

Mai întâi, am plecat eu, apoi a venit Maria. Toate acestea s-au petrecut în trecut, acum o lună.

Şi acum… să pornim la drum în călătoria către tărâmul verbelor. 🙂

Ca să înţelegi, aş vrea să-ţi spun că sunt trei paşi şi o să ţi-i dau pe rând.

1. Limba română, în frumuseţea ei, are mereu câte o provocare pentru tine.

Aşadar, verbele sunt de mai multe feluri, depinde cu ce literă se termină la sfârşit, la infinitiv.

• verbe care se termină în –a (a uita);
• verbe care se termină în –i (a citi);
• verbe care se termină în –î (coborî) (la mai mult ca perfect, î se transformă în â);
• verbe care se termină în –ea (a tăcea);
• verbe care se termină în –e (a crede).

2. După rădăcina verbului, se aşază sufixul -se-.

3. Ca orice verb întreg la minte, are şi el nişte terminaţii. Cam aşa cum era la şcoală, atunci când scria doamna profesoară pe tablă terminaţiile la limba franceză.

Nici noi, românii, nu am scăpat de acestea.

Iar ele sunt, după cum urmează, la modul mai mult ca perfect:

-pers. I-a, sg. –m

-pers. a II-a, sg. –şi

-pers. a III-a, sg. Ø (niciuna)

-pers. I-a, pl. –răm

-pers. a II-a, pl. –răţi

-pers. a III-a, pl. –ră.

 Ţine minte cei trei paşi:

• Verbul de conjugat+ „-se-” + terminaţiile.

Şi… începem.

 Verbele care se termină în –a

a uita

Eu uitasem (uit+a+se+m)

Tu uitaseşi (uit+a+seşi)

El/ea uitase (uit+a+se)

Noi uitaserăm (uit+a+se+răm)

Voi uitaserăţi (uit+a+se+răţi)

Ei/ele uitaseră (uit+a+se+ră)

–––––––––––––––––––––-

Verbele care se termină în –i

a citi

Eu citisem (cit+i+se+m)

Tu citiseşi (cit+i+se+şi)

El/ea citise (cit+i+se)

Noi citiserăm (cit+i+se+ram)

Voi citiserăţi (cit+i+se+răţi)

Ei/ele citiseră (cit+i+se+ră)

––––––––––––––––––––––

Verbele care se termină în -î (la conjugare, î se transformă în â)

a coborî 

Eu coborâsem (cobor+â+sem)

Tu coborâseşi (cobor+â+seşi)

El/ea coborâse (cobor+â+se)

Noi coborâserăm (cobor+â+se+răm)

Voi coborâserăţi (cobor+â+se+răţi)

Ei/ele coborâseră (cobor+â+se+ră)

–––––––––––––––––––––

Verbele care se termină în -ea (aici, „-ea” se transformă în „u”)

a tăcea

Eu tăcusem (tăc+u+sem)

Tu tăcuseşi (tăc+u+seşi)

El/ea tăcuse (tăc+u+se)

Noi tăcuserăm (tăc+u+se+răm)

Voi tăcuserăţi (tăc+u+se+răţi)

Ei/ele tăcuseră (tăc+u+se+ră)

––––––––––––––––––––––

Verbele care se termină în -e

a) a face (participiul trecut în -ut)

Eu făcusem ( făc+u+se+m)

Tu făcuseşi (făc+u+se+şi)

El/ea făcuse (făc+u+se)

Noi făcuserăm (făc+u+se+ram)

Voi făcuserăţi (făc+u+se+răţi)

Ei/ele făcuseră (făc+u+se+ră)

b) a merge (participiul trecut în -se)

Eu mersesem (merse+se+m)

Tu merseseşi (merse+se+şi)

El/ea mersese (merse+se+se)

Noi merseserăm (merse+se+răm)

Voi merseserăţi (merse+se+răţi)

Ei/ele merseseră (merse+se+ră)

Urmează şi partea a doua cu perfectul simplu.

O zi minunată!

Cu drag,

Vio