Astăzi a fost o zi mai relaxantă pentru mine, după o săptămână plină de evenimente neprevăzute care m-au ținut în priză în cea mai mare parte din timp. Prin urmare, m-am gândit că te-am neglijat în ultima vreme și am început, din nou, să-mi aștern gândurile pe hârtia virtuală.
O să-ți dau și un detaliu picant din spatele cortinei. 
Eu mereu spun că mă informez, cercetez, văd la alții ce fac. Și prietenii, știindu-mi pasiunea, mă întreabă: ce cercetezi tu? Când să pui punct sau nu? :))
Ei bine, adevărul nu e așa de departe. În ultima vreme, m-am ocupat de virgule! Lor li se pare amuzant, mie mi se pare important să știu după ce cuvinte se pun virgulițele și când nu se folosesc, având în vedere dinamica limbii române. Din cauza faptului că se greșește foarte mult, uneori trebuie să stau ceva timp să fiu sigură că e corect cum știam eu, și nu cum se spune, deși înainte nu aveam nicio problemă în acest sens.
Din păcate, greșeala tinde să devină normă, iar cei care stâlcesc limba română îmi vor râde în nas peste câtva timp, când „decât eu” va fi scris și spus corect.
Revin. (Acum știi și cu ce m-am ocupat în ultimul timp. Vreau să descifrez cât mai multe taine ale limbii române, astfel încât să-ți furnizez informații cât mai bune.)
Azi am luat o pauză, având în vedere că ieri mi s-au „încrețit” neuronii de la atâtea litere. Am corectat o carte.
Dar pentru că îmi plac atât de mult literele, pentru că sunt curioasă și vreau să aflu ce mai e nou, am dat peste niște site-uri foarte interesante în limba română. Am început să citesc, încântată că am ce face, dar, pe măsură ce înaintam, ochii mei refuzau să mai urmărească firul poveștii.
Ți-am zis doar în pdf-ul ce se poate descărca de pe site (în partea dreaptă) că nu mă mai pot concentra la mesaj dacă văd greșeli. (Fiecare cu piticii lui, acum. Sunt sigură că și tu ai. Nu aceiași, dar ei există.)
Și am văzut o greșeală frecventă pe care o întâlneam și înainte.
Și… cum mie imediat îmi zboară mintea la lucruri asemănătoare și fac anumite conexiuni (am evitat cacofonia „fac conexiuni” prin inserarea unui alt cuvânt ce m-a ajutat să ies basma curată:), așa cum te-am învățat în pdf-ul de care am menționat mai sus), m-am gândit la frate-miu.
Eh, mama îmi zice că am instinctul matern dezvoltat foarte bine și mereu mă gândesc și la el. Țin minte că i-am explicat și lui odată cum stă treabă cu greșeala asta.
Ah, dar nu ți-am zis despre ce e vorba, nu?
Iată ce mă deranjează pe mine și nu înțeleg cum s-a ajuns să se scrie în felul acesta: verbul să fie la infinitiv (forma din dicționar) și să se scrie cu doi „i”.
Hai să-ți dau un exemplu să înțelegi, poate și tu ești la fel de uimit și contrariat ca și mine.
Îți ofer acest cadou pentru a-ți amintii mereu de mine.
Pentru a primii acest colet, sună la numărul următor.
Și cireașa de pe tort:
„3 sfaturi pentru a fii fericit la locul de muncă atunci când stai peste program”.
- citat preluat de pe următorul site:
Acum mă înțelegi? Îmi fug ochii și nu mă mai pot concentra pentru că mă gândesc la acel „i” în plus.
Bun. Revenind la fratele meu, i-am explicat în felul următor:
– Tu știi care e infinitivul unui verb?
– Da, zice el. Forma din dicționar.
– Un exemplu?
– a mânca, a se juca, a învăța.
– Bun. Să mă gândesc. Ce îți place ție cel mai mult să faci?
– Să mă joc.
– Cred că, în cazul tău, verbul „a se juca” e cuvântul tău preferat.
Zâmbește și nu zice nimic.
– Fii atent! Hai să luăm alt verb care să se potrivească. Ce zici de „a fi”? Merge?
– Nu merge, că nu are picioare (asta e replica lui preferată), dar hai să-l luăm pe el să vedem care-i problema.
– Ok. Acum că știi forma de infinitiv și știi și verbul, aș vrea să aud de la tine o propoziție cu „a fi” la infinitiv. Poți să faci asta?
– Hmmm. Să mă gândesc… (Ȋl aștept câteva secunde să formuleze, apoi fac ochii mari și-i dau de înțeles că timpul a expirat. Vreau să aud propoziția.)
-Gata!!!! Știu!!!! zice el. Pentru a fi sănătos, joacă fotbal. (Nu ți-am zis? E înnebunit după fotbal și după bicicletă.)
– Super idee și super propoziție!!! Mai am o rugăminte: spune-mi cum se scrie „pentru a fi”. Mă interesează cu câți „i” îl scrii.
– Păi, cu unul.
– De ce?
– Că e la infinitiv!
(Până și un copil știe asta, iar cei care scriu pe un blog pe care îl citesc mai multe persoane ar trebui să fie mai conștienți de aspectul ăsta.)
Insist asupra ideii. (S-ar putea ca ție să ți se pară o tortură ce fac eu cu frate-miu, dar, de fapt, e amuzant. Depinde cum pui problema, cum spui și ce ton folosești.)
– Dar „a fi” există și cu doi „i” sau îl scrii mereu cu unul singur?
– Știu!! Mi-ai mai zis asta acum trei ani (Ce ținere de minte are băiatul ăsta!!) și am reținut. Se scrie cu doi „i” când spui: Fii curajos! Mai știi? Când mă temeam eu de întuneric? Și mi-ai zis: fii curajos, doar ești bărbat! M-ai întrebat apoi cu câți „i” se scrie „a fi”, iar eu ți-am zis cu unul și tu m-ai corectat. Și, gata, știu acum.
(M-am uitat la el cu uimire și nu mi-a venit să cred că el mai știe detaliile acestea, eu uneori uit și ce am mâncat în ziua precedentă.)
– … păi… da, așa ți-am zis, am îngânat eu. Mă bucur că știi, sunt mândră de tine. Vezi că te strigă cineva, cred că vrea să ieșiți cu bicicletele.
Și asta a fost lecția mea cu frate-miu. Ca să-ți faci o idee ce fel de „grammar nazi” sunt eu! :))
Iar acum stau și mă gândesc: cum au ajuns, totuși, cei care scriu pe un blog să folosească forma de infinitiv cu doi „i”?
Așa cum te-am obișnuit, PRIMUL PAS în acest caz e să nu folosești la infinitiv doi „i”, deși la unele verbe se aude puțin prelungit, ca de exemplu: a fi, a munci, a primi, a nimeri, a dărui etc.
După ce ai citit aceste cuvinte, trezește-ți vigilența și, atunci când mai vezi într-un blog un verb la infinitiv scris cu doi „i”, adu-ți aminte de mine și anunță-mă. Scriind unele lucruri, devii mai conștient de ele și ai tendința de a le acorda mai multă atenție.
Cu drag,
Vio
site-ul este foarte bine realizat.felicitari si mult succes in realizarea scopurilor propuse,draga Violeta.
Mulțumesc mult, Loredana:)! Mă bucur că îți place! Încet, încet crește el ( la site mă refer:) ) și poate vor fi mai puțini cei care vor scrie greșit în limba lor maternă. Îți mulțumesc încă o dată pentru sprijin!
O zi minunată, cu un strop de răcoare;)!
Bună,
Totuși, dacă este un site legat de limba română, ar trebui să folosești diacrtice, nu? 
Interesant site-ul, dar cred că tot ăia care știu deja să scrie îl vor vizita, că pe ceilalți nu-i prea interesează
Bună, Dan,
Ba începe să-i intereseze și pe cei care nu știu foarte bine.
Cu privire la diacritice, scriu de pe mai multe calculatoare și mi-e greu să schimb limba de fiecare dată.
Mulțumesc însă de observație.
O zi plăcută!
Vio
Bună din nou
Nu e greu să schimbi limba, în Windows trebuie doar să apeși simultan pe tastele Alt și Shift din partea stângă a tastaturii, dar asta numai dacă ai instalată tastatura românească pe acel sistem. Pe Windows XP ar putea fi ceva mai dificil din cauza faptului că ș și ț ar trebui să apară cu virgulă sub ele, nu cu sedilă, dar se poate rezolva și asta.
Cred că e important să scrii cu diacritice, dă un aspect mai profesional textului, mai ales că e vorba despre limba română.
Ce-ar înțelege un străin care ar citi blogul și ar vedea „Pana si frate-miu stie…”? Ar putea spune cam așa: bine, fratele știe, dar o pană cum ar putea ști ceva? Și apoi, dacă și pana și fratele sunt implicați în acțiune, atunci ar trebui să fie „Pana și fratele”, adică ei amândoi, știu, nu știe… Cu toate că mai auzi și că „ei știe” din când în când
Glumesc, sper să nu te superi, dar chiar mi se pare importantă folosirea diacriticelor. Cu toate că nu sunt nici filolog, nici lingvist, ci „decât” inginer 
Foarte bun articolul! Iti multumesc! Abia-l astept pe cel cu virgulele!
Mie nu-mi place sa folosesc diacriticele, dar unele cuvinte nu au nici un farmec fara ele.
Te pup!
Mulțumesc, Mariana,
O să vină și momentul virgulelor, pe bucățele, având în vedere complexitatea subiectului.
Până atunci, mă bucur nespus că am putut să-ți fiu de folos până acum.
O săptămână excelentă!
Vio
Trebuie sa recunosc ca m-am delectat citind articolele de pe acest site ! Banuiesc ca esti foarte ocupata , dar m-as bucura sa apara mai multe si mai des… cu diacritice sau fara !
In orice caz , pe mine ma vor ajuta in momentele in care va trebui sa dau niste explicatii logice/stiintifice copiilor mei in legatura cu niste aspecte care mi se par clare si nu stiu sa transmit mai departe claritatea asta !
Spun asta deoarece noi suntem plecati din Romania de 12 ani , avem copii nascuti pe alte meleaguri dar facem ce putem pentru a pastra vie si mai ales curata si nealterata limba romana in familia noastra .De limbile vorbite in afara casei nu ne ingrijoram !
Multumesc inca o data si astept cu nerabdare continuarea !
Cu plăcere, Ioana! Sincer, mi-a luat ceva timp să mă gândesc ce formă aș putea da gramaticii atât de tehnice(ți se da regulă și tu o aplici). Dar, mi-am zis că voi scrie așa cum vorbesc și cum le explic altora.
E mare lucru, să știi, să menții viu spiritul românesc în sânul familiei tale. Iar copiii tăi sunt norocoși că pot învăța mai multe limbi deodată.
Weekend plăcut,
Vio
Trebuie sa recunosc ca in ultima perioada mi-am dat seama ca fac cateva greseli de gramatica sau ma trezesc in situatia in care nu stiu care e forma corecta a cuvintelor, cu toate ca aveam pretentia de la mine ca stiu sa vorbesc si sa scriu corect in limba romana.
Lectiile tale de gramatica mi-au fost si probabil imi vor fi in continuare foarte folositoare. Insa, sunt putin incomplete, daca se poate spune asa. Spre exemplu, ai putea adauga la lectia de azi ca „fii” se foloseste atat pentru imperativ, pers. a II-a, sg., cat si pentru conjunctiv, pers. a II-a, sg. (Sa fii sanatos, tataie! ). A fost o problema pe care am avut-o si pe care am incercat sa o repar.
Multumesc pentru lectii si le astept cu nerabdare pe urmatoarele.
Mulțumesc pentru răspunsul tău, Eliza! O să adaug și conjunctivul!
O seară plăcută!
Vio
Ziua bună. Am descoperit astăzi acest site (sau… sait?!), şi trebuie să recunosc că, deşi sunt fiu de profesoară de limba română, mai am si eu probleme şi… dileme! De formaţie sunt inginer, şi apreciez foarte mult munca pe care o depu…i pe acest blog. Felicitări! Deoarece le vorbesc studenţilor la cursuri şi seminarii, am nevoie să-mi perfecţionez limba continuu, pentru a contracara tendinţa de simplificare şi „scurtăturile” tot mai frecvente din limba română vorbită… pe stradă.
Nedumeririle mele sunt legate, de exemplu, de cuvinte româneşti care au forme duble de plural… Cum se poate aşa ceva? DEX-ul (cel puţin varianta online) ne sugerează că, de ex., pentru ‘nivel’ avem două forme de plural, ambele aceptate: nivele şi niveluri. În funcţie de context (!). Dar, pe de altă parte, avem şi ‘nivelă – nivele’…
Sau, cum voi spune corect forma de genitiv a subst. „piaţă” – pieţei sau pieţii? Dacă ai scris deja despre aceste situaţii, iertare, eu abia am răsfoit 7-8 articole de pe ScrieBine… dacă nu, m-ar interesa abordarea ta în domeniu… deschisă şi binevoitoare. Cu mulţumiri şi urări de bine de la Cluj…
Salut, Vali,
Mă bucur că îți este util site-ul(eu prefer varianta aceasta:) )și îți mulțumesc pentru aprecieri.
Dacă te-ai lămurit cum e cu „nivel” și „nivelă”, o să-ți spun și despre „piață”.
Corect este „pieței„.
De ce? În general, genitivul și dativul substantivelor feminine se formează de la forma de plural a respectivului substantiv, la care se adaugă „i„.
piață-piețe-pieței
O seară frumoasă!
Vio
Foarte frumos! Numai ca pe la noi nu prea ai cui spune ” Fii barbat!” pentru ca majoritatea sint neutrii! Nu se baga ,ne se amesteca ,nu ii intereseaza, ce mai ,iei ieste neutrii! La buna vedere!
Felicitari! Azi am descoperit site-ul si mi-a placut foarte mult!
La acest articol cred ca ar fi trebuit sa mentionezi si cele cateva verbe care se scriu cu 2 „i” la infinitiv: a-i prii, a se sfii, a inmii, a pustii.
Mulțumesc, Andreea, pentru sugestie. Este foarte bună și chiar voi scrie despre aceasta.
O zi plăcută!
Foarte bun site-ul si binevenit. A trecut ceva timp de cand am facut gramatica la scoala si, sincera sa fiu, nici nu ma prea omoram cu ea pe atunci.
Mi-e putin teama sa-ti scriu, avand in vedere ca esti alergica la greselile gramatica, dar o sa risc.
Foarte bun articolul. Eram si eu putin in dilema cu infinitivul acesta.
Mulțumesc, Alina! Nu ai absolut nici un motiv să-ți fie teamă. Aș vrea să reușesc într-o zi să dărâm mitul acesta:). Scopul acestui blog e să-i ajute pe cei care vor să-și îmbunătățească modul de a scrie și de a se exprima. Ce spui tu e ca și cum te-ai duce la doctor și te-ar certa că te-ai îmbolnăvit. Cauzele pentru care nu toată lumea iubește gramatica se știu. Nici nu vreau să insist pe acest subiect. Cam toată lumea se pricepe să acuze. Dar cine vine cu o soluție? În asta constă munca mea. Să vin cu o soluție reală la problemele de limbă cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane. Deci, îndrăznește:)!
Cu drag,
Vio !
Draga Vio,
Ceea ce faci tu mă unge la inimă… Nu am aceleași studii ca tine, însă țin la corectitudinea exprimării în limba mea maternă. Până la urmă, asta poate fi considerată o dovadă de patriotism care, din păcate, lipsește multora. Și pe mine mă ”zgârie” pe retină greșelile deloc rare pe care le văd nu doar în presă, ci și pe pagini de internet care se vor a fi educative dar au lacune serioase la capitolul gramatică. Sau și mai drăguț, mă-nfurii mereu când, pe aplicații de tip messenger, interlocutorii scriu folosind prescurtările alea pornite probabil din proverbiala lene a adolescentului american. Ca să nu mai zic că resping din start pe cei/cele care nu vorbesc corect românește… (apropo de grammar freak , eu sunt language freak :D)
Aștept cu interes un material despre capitalizarea anumitor cuvinte, pentru că din ce în ce mai mult exprimarea scrisă în limba română începe să semene cu cea din limba engleză. De exemplu, consider că din teama de a nu greși, s-a preluat modul englezesc de a scrie denumirile alcătuite din mai multe cuvinte: Direcția Programe, Dezvoltare Locală; Fundația Acțiunea Civică etc.
Felicitări încă o dată pentru ceea ce faci!
Silvia
Salut, Silvia,
Îți mulțumesc pentru mesaj:). Chiar săptămâna trecută am fost puțin revoltată din cauza unor…situații lingvistice. Mai întâi, am dat peste cuvântul „a randomiza”. Din păcate, am avut nevoie de anumite informații din cartea unde am găsit cuvântul, altfel o lăsam de-o parte. Nici mie nu mi se pare normal să adoptăm toate cuvintele din engleză și să le integrăm fără probleme în vocabularul nostru, deși în română avem cuvinte care exprimă același lucru.
Apoi, o cititoare dragă mie, L., mi-a trimis un articol de la o revistă destul de cunoscută în România și cu pretenții. Interviul era cu o persoană care a contribuit la realizarea Dicționarului limbii române. Și…ghici? Interviul scris era plin de greșeli. Cred că și un licean ar fi scris mai corect acele rânduri! Ei, am zis că o să le trimit un mail în care să le spun că au greșeli, dar L. făcuse acest lucru înaintea mea și mi-a zis să nu mă mai obosesc. Nu merită! A doua zi i-au șters comentariul care le indică clar greșelile făcute.
În ceea ce privește chestiunea de care spui tu în ultimul paragraf, tu cum ai înlocui? Sau cum ai spune altfel?
Îți mulțumesc pentru încurajări!
O zi minunată!
Vio
Eu mi-as dori sa am o sora ca tine!!!
M-ai fascinat!
Foarte valoroase sunt articolele tale. Le astept cu nerabdare.
Multumim Violeta.
Salut, e un blog foarte util, felicitari.
Am si eu o mica dilema acum. Mi s-a tot spus ca nu este corect sa zic ” doi de ‘i’ „, adica nu este corect sa folosesc „de”. Corect ar fi : „doi ‘i’ „. Ce parere ai ?
Salut, Deea!
Da, ştiu despre ce spui. Am mai fost întrebată lucrul acesta. Răspunsul meu e că sunt de acord cu Pruteanu care zicea aşa:
“Dacă mai există cărţi care recomandă să spunem: “În sesiunea asta am luat doi trei”, cărţile cu pricina greşesc în acest punct şi nu vă sfătuiesc să le ascultaţi. Chestiunea a fost tratată şi de Al. Graur într-un articol publicat într-un număr al ziarului Adevărul din 1937 şi republicat în culegerea Puţină gramatică, volumul 2. Iată punctul meu de vedere şi “pe ce mă bazez”, cum ar zice un personaj de-al lui Marin Preda. Propoziţii de genul “Studentul a luat 2 cinci şi 3 opt”, cred că veţi fi de acord că sunt eminamente neclare, başca faptul că nici nu pot fi scrise cu cifre (2 lînga 5 s-ar citi 25). Cifrele şi literele luate în sine sunt prea puţin substanţiale ca să le putem simţi ca pe nişte entităţi care primesc normal numeralul: doi cai, două supersonice etc. Păi, pot eu să spun că dolarul se exprimă acum în lei prin 2-7 şi 2-0? Parc-ar fi rezultatul unui meci! E nevoie de un element ajutător, care este prepoziţia de, venind în fond din expresia “de-alde”. Dar cum “a luat 2 de-alde 3″ ar fi prea mult, e suficient “a luat doi de 3″. Rostim 2-3, 2-5 atunci cînd, de pildă, dictăm o listă cu zecimale şi facem economie de efort, ca să nu repetăm de zeci de ori 2 virgulă 3 etc. La fel e situaţia în privinţa literelor, luate în sine, ca simboluri ale sunetelor. E corect să spunem că Vasile Aaron se scrie “cu 2 de a”, Costache Facca, “cu 2 de c”, copii “cu 2 de i”, pentru a evita aspectul tulbure, de formulă matematică, al exprimării 2a, 2c, 2i.”
acest mesaj ma impresionat