„Grammar Nazi” – un rău necesar?

În momentul în care îți scriu, sunt peste 30 de grade (aer irespirabil afară), iar eu ar fi trebuit să fiu deja în lumea viselor lângă o apă care să-mi confere termic confortul necesar. Revenind, chiar așa am făcut. Cu cinci minute înainte să mă apuc de scris, dar azi am avut o discuție despre ce înseamnă să fii Grammar Nazi. Și tot îmi veneau cuvintele în minte, așa că am zis să le împărtășesc și cu voi.

Ei, de când am început să fiu cunoscută datorită afinității mele pentru gramatică, am devenit un fel de bau-bau. La început, m-am mai potolit. Apoi, am reînceput timid să le spun oamenilor că nu se spune „vise” când  e vorba de „visuri” (acele țeluri pe care ți le fixezi pentru o perioadă de timp și pe care vrei să le atingi). Desigur, visele pot deveni visuri, dar nu e o regulă generală. Am început să mă simt vinovată pentru faptul că știu această diferență între cuvinte.

Văzând reacția celorlalți, am început să mă întreb: ce e în neregulă cu ei? Ce e în neregulă cu mine? Să știi să vorbești corect propria-ți limbă e un lucru chiar atât de rău? Mai rău decât să fii leneș, dar să te și plângi că nimeni nu-ți dă și nu te ajută?

După o vreme de frământări de acest fel, am început să mă observ. Atunci când te observi, începi să-ți schimbi comportamentul și am devenit mai rezervată. Nu mai interveneam decât atunci când era absolut necesar sau când eram întrebată. Însă un lucru curios s-a întâmplat. Au început să vină ceilalți spre mine și să mă întrebe. Să-mi dea telefon și să mă roage să le corectez ceva, recunoscând, în cele din urmă, că lor nu le-a prea plăcut limba română și știau că au lacune la acest capitol. Evident, eu îi ajutam cu plăcere. Așa cum o fac mereu.

Dar am stat și m-am întrebat: de unde a apărut această schimbare? Știi, am reflectat mult asupra acestui subiect. De ce o persoană care este preocupată de lingvistică este atât de blamată?

Uite care e viziunea mea față de aceasta: nu văd nicio diferență între cineva care poartă haine de firmă, ceas de 10.000 de euro, are un pălățel cu vreo opt camere și o mașină scumpă-n fața casei, dar, cu fiecare ocazie apărută, are pantofii murdari de noroi sau sub unghii are mizerie și o persoană care transmite un mesaj și maltratează limba română (excepție fac străinii, deși unii străini cunosc mai bine româna decat românii:) ).

De câțiva ani, de când am luat contact cu dezvoltarea personală, am tot întâlnit oameni care să-și dorească și ei să crească. Să evolueze.

Ei, în viziunea mea, a vorbi corect reprezintă o latură a acestei dezvoltări. Și pentru toate laturile pe care vrei tu să le îmbunătățești, există cineva care te poate îndruma, cineva care s-a întâlnit cu situațiile prin care treci tu acum.

Pentru latura spirituală îi avem pe maeștrii spirituali, pentru bolile fizice îi avem pe medici, pentru problemele lingvistice îi avem pe filologi, cei pasionați de armonia dintre litere.

Consideră că este doar o unealtă în evoluția ta. Așa cum e gestionarea timpului. Sau descoperirea vocației.

Însă cum zicea și unul dintre mentorii mei, Pera Novacovici (fondatorul comunității Personalitatea Alfa), până nu te doare, nu ieși după pastile să-ți treacă durerea de dinți.

Dacă nu vorbești corect și nimeni în jur nu este deranjat de acest fapt, nu te doare fizic, nu îți pasă, iar când cineva te corectează, te enervezi.

Iar 90% dintre cei pe care i-am întrebat de ce nu le pasă cum vorbesc au dat vina pe școală și pe profesoara de română. Hai să-ți mai zic un exemplu: în școală, mulți inventează tot felul de motive pentru a nu merge la ora de sport. Dar, după ce termină școala, se apucă de sală, de alergat, de mers pe jos, pentru că și-au dat seama că e important. Pentru ei și pentru a îmbunătăți raportul cu sexul opus.

Știi, am primit săptămâna aceasta un mesaj de la o studentă la Marketing și am auzit ceva foarte interesant. Zicea așa acea persoană: „Eu am terminat Marketing… și unii profesori la examene ne tăiau un punct dacă aveam greșeli gramaticale, de exprimare.”

M-am bucurat să aud aceasta și că mai există și alți „nebuni” care „îndrăznesc” să dezvolte latura aceasta a personalității unei persoane.

Așadar, dacă ești interesat de dezvoltarea ta personală, nu neglija acest aspect din viața ta. Nici nu ai idee cât contează să știi cum să te exprimi, cum să ai tonul potrivit, cum să accentuezi cuvintele, cum să adaugi sare și piper personalității tale. Din start, câștigi câteva puncte la imaginea ta, iar cei din jur nu mai fac efortul să-ți corecteze greșelile de gramatică în gând, când vorbești, ci le transmiți mesajul pe care voiai să-l dai.

Ieși în evidență într-un mod pozitiv și te vei face remarcat într-o mulțime de persoane care spun „Sunt decât eu aici.” Crede-mă pe cuvânt!

O să-ți mai spun o întâmplare pe care am auzit-o de la o prietenă și te las să te întorci la treburile tale. Mi-a zis de o conversație între ea și altcineva, în care concluzia a fost următoarea: Wow, tu știi să folosești corect „decât”? :))

Când am auzit istorioara, m-am amuzat teribil, dar am rămas și fără cuvinte.

În încheiere, care-i PRIMUL PAS pe care trebuie să-l faci? Fă-ți o listă cu greșelile pe care ceilalți le observă la tine și fii atent dacă se repetă sau nu.

Lasă-mi un comentariu cu părerea ta despre conceptul „Grammar Nazi”. Fie îl iubești, fie îl urăști, nu cred să existe cale de mijloc.

Cu drag,

Vio

p.s.  Voi reveni și cu alte exemple pe care le voi culege din jur despre impactul pe care îl poate avea asupra imaginii tale felul în care te exprimi fie oral, fie în scris.