Am fost acasă, luna trecută, în concediu. De obicei, oamenii normali se relaxează atunci când își iau o pauză, nu? Nu a fost și cazul meu, știam ce mă așteaptă. 🙂
Probabil te întrebi despre ce este vorba. Ei bine, e vorba de fratele meu (Exact, fratele celei care a scris cuvintele pe care le citești tu acum. Iar, dacă vrei să știi mai multe despre mine și de sistemul de învățământ, uite aici un link: https://scriebine.ro/despre-vio-2/). Nu, nu… nu am de gând să vorbesc despre educația din România, știi și tu cum e, mi se pare inutil să mai spun ceva. (A se vedea perlele de la BAC, la limba română, din acest an: „Cratima erodează o vocală”; „Cratima uneori apropie sau alteori depărtează”.)
Ca de obicei, atunci când sunt față în față cu fratele meu, îl întreb de sănătate. Și de ce mai învață el, în clasa a VIII-a, la școala unde e. Îi iau manualul și încep să-l răsfoiesc. Apoi, fac o conexiune cu ce mai observ în jurul meu la capitolul greșeli de gramatică.
Și… îi zic (Nu îl întreb, că-și dă ochii peste cap și încearcă să fugă. Mare grijă trebuie să am cum tratez subiectul ăsta sensibil): Hai să ne jucăm! Evident că a făcut ochii mari, gata fiind de luptă.
– Da, da, ne jucăm! Ce ne jucăm?
(No, acum să te văd, Vio, mi-am zis! Trebuie să inventezi pe loc, în 3 secunde, un joc în care să inserezi verbul „a ști”, să vezi dacă știe să-l conjuge și dacă pune toate „i”-urile fără să se plictisească și fără să facă alergie).
– Păi, hai să vedem! Ia un pix și-o foaie (se uită la mine puțin suspect, dar face ce-i spun) și facem așa: ne punem la bătaie, adică pe hârtie, cât mai multe lucruri pe care știm să le facem. Apoi, să nu fim egoiști, ne gândim și la ceilalți. Și scriem:
- eu știu să mă dau cu bicicleta;
- eu știu să spun „mulțumesc”;
- dar mama mea nu știe să facă plăcinte:) și tot așa.
Ce zici? Facem întrecere?
Fratele meu e încântat. Se apucă să scrie, doar e în joc mândria lui de a pune pe hârtie ce știe el să facă. Acum e momentul să-și arate abilitățile.
Scriu și eu, scrie și el, la un moment dat eu mă opresc, dar el continuă. Apoi, am făcut schimb de foi.
Și încep să citesc cu foarte mare curiozitate. Să văd dacă știe ce voiam eu să aflu de la el, de fapt.
Fii atent și urmărește-mă:
- eu știu să joc fotbal. (bun, asta nici nu a fost grea, trecem mai departe)
- tu ști să mă ajuți când am nevoie. (Hopa, nu e bine. Recitesc, poate nu am văzut eu cum trebuie. Da, e doar un „i”. Mă încrunt un pic, dar mă abțin de a reacționa cum făceam înainte, luându-l la rost)
Mă gândesc: ce naiba face el la școală? Sau e o întrebare retorică? Sau ce NU face? Mă clatin un pic din picioare și dau să mă așez, când m-a străfulgerat o idee: dar să conjuge „a ști” știe?!? Măcar atât.
Nu pot să-i spun așa, direct, că se supără și se închide în el. Atunci, îi zic:
Hai să facem așa: imaginează-te că stai în fața unor colegi și, printr-o minune, știi ce face fiecare. Ok? Apoi, le spui în față, dar fără să se prindă. Tu te uiți la Andrei, dar de fapt e vorba de altcineva, de Răzvan, să zicem, și atunci amesteci persoanele. Ai înțeles? (Nu prea a înțeles ce am zis eu, așa că a trebuit să-i repet. Dar facem și jocul ăsta. Îți spun toate acestea să te ajut pe tine să înțelegi care e relația mea cu frate-miu. Dacă vreau să scot ceva serios de la el, jocul e perfect. Și trebuie să-mi pun mintea la contribuție, pentru că altfel se plictisește și pleacă. Își dă el seama, până la urmă, de ce vreau să fac, dar, pe moment, e prea prins de mirajul jocului.)
Și începe să-mi spună conjugarea lui „a ști”. Buuun, asta știe! Acum mai rămâne partea cu scrisul. Nu știe să pună acel nenorocit de „i” la persoana a II-a, singular.
Mă uit la el, îmi vine să-l iau la rost, dar mă gândesc că poate nu e vina lui în totalitate. Îl întreb: ai 5-10 minute libere să-ți explic ceva? Se uită la ceas și vede că nu l-au chemat încă prietenii la joacă, așa că e de acord.
Îmi iau o foaie și un pix, îi scriu verbul „a ști” , conjugat (eu știu, tu știi, el știe, noi știm, voi știți, ei știu) și încercuiesc „tu știi”.
– Știi de ce am încercuit „tu știi”?
– Nu, zice el.
– Păi, hai să facem o comparație cu ce ai scris tu!
-Ah, da, m-am prins acum!!! L-am scris cu un „i”, dar nu știu exact cum se scrie, că profa nu ne-a explicat.
– Păi, hai că-ți explic eu acum! Ok? Și zâmbesc.
– Bine. Să vedem.
– Avem verbul „a ști”: eu știu, tu știi, el știe, noi știm, voi știți, ei știu. Da?
– Da.
– Bun, acum observăm că numai la persoana a II-a, singular se scrie cu doi de „i”, corect? Și asta numai la indicativ prezent (tu știi) și la conjunctiv prezent (tu să știi), la forma negativă (tu nu știi) și la forma pozitivă (tu știi).
– Da.
– Recapitulăm?
– Da, să înțeleg mai bine. Scrie-mi pe-o foaie să o păstrez când îmi fac temele la română.
– Ok. Avem, așadar:
|
Indicativ prezent(afirmativ si negativ) |
Conjunctiv prezent(afirmativ si negativ) | ||
| Eu ştiu | Eu nu ştiu | Eu să ştiu | Eu să nu ştiu |
| Tu ştii | Tu nu ştii | Tu să ştii | Tu să nu ştii |
| El/ea ştie | El/ea nu ştie | El/ea să ştie | El/ea să nu ştie |
| Noi ştim | Noi nu ştim | Noi să ştim | Noi să nu ştim |
| Voi ştiți | Voi nu ştiți | Voi să ştiți | Voi să nu ştiți |
| Ei/ele ştiu | Ei/ele nu ştiu | Ei/ele să ştie | Ei/ele să nu ştie |
– Aşa, îmi zice frate-miu, acum e mai bine organizat. Înţeleg mai bine.
Iar, la indicativ viitor şi la condiţional-optativ mereu acest buclucaş „a şti” se scrie cu un singur „i”:
|
Indicativ viitor (afirmativ si negativ) |
Condițional – optativ (afirmativ si negativ) | ||
| Eu voi şti | Eu nu voi şti | Eu aş şti | Eu nu aş şti |
| Tu vei şti | Tu nu vei şti | Tu ai şti | Tu nu ai şti |
| El/ea va şti | El/ea nu va şti | El/ea ar şti | El/ea nu ar şti |
| Noi vom şti | Noi nu vom şti | Noi am şti | Noi nu am şti |
| Voi veți şti | Voi nu veți şti | Voi ați şti | Voi nu ați şti |
| Ei/ele vor şti | Ei/ele nu vor şti | Ei/ele ar şti | Ei/ele nu ar şti |
– Deci, am lămurit? Când scrii cu 2 „i” verbul „a şti”?
– Când e la persoana a II-a, singular.
– La ce mod?
– La indicativ şi la conjunctiv.
– Ȋmi dai două exemple? Și după aia te las în pace sa mergi la joacă! 🙂
– Tu știi să faci mâncare și tu vrei să știi mai multe despre gramatică.
– Perfect! Acum fugi și te joacă!
Cam așa se desfășoară întâlnirile mele cu frate-miu în care îmbinăm utilul cu plăcutul. La început, e destul de dificil pentru că trebuie să fiu creativă, dar apoi, după ce mă „încălzesc”, îmi vin ideile mult mai ușor, iar ceea ce vreau eu să aflu devine mai abordabil, fără să-i provoc respingere față de monotona gramatică.
Șirul povestirilor pe care le vei afla de pe acest blog a început cu ceea ce am observat eu în jur. Îmi tot zice o prietenă: să scrii neapărat și despre ști/știi. Eu de fiecare dată când am un dubiu te întreb pe tine, însă aș vrea să nu mai fiu „dependentă” de tine și să știu și eu, la rândul meu, că nu poți fi mereu cu mine. Uite un motiv important pentru care am zis: bine, o să scriu și despre asta, să lămurim cum se scrie „a ști”. Cu un „i” sau cu doi „i”?
Ce ai tu de făcut acum? După ce știi toate astea, care e PRIMUL PAS?
Ei bine, gândește-te la ce mod e verbul! E la indicativ (tu știi)? La conjunctiv? (tu să știi)? Perfect! Atunci folosește cu încredere „ii” și, data viitoare, atunci când vei fi pus în fața faptului împlinit, adică să scrii, fii conștient de modul pe care îl folosești.
p.s. Vreau să știu dacă ți-a plăcut provocarea pentru fratele meu, aceea de a învăța jucându-se și ce aș mai putea îmbunătăți la metoda pe care mereu încerc să o dezvolt! Vreau să-i mențin curiozitatea și, în același timp, să nu uit să fiu creativă în zbuciumul cotidian de care suntem cu toții înconjurați.
p.p.s. Scrie-mi într-un comentariu dacă și tu ai recurs la același tip de metode pentru a învăța pe cineva (orice) prin joc și dacă a mers!
Cu drag,
Vio
In curand, va veni si timpul “crearii”…cu cati de “e” se scrie, totusi? Ca ma intreaba cei din jur:d
Este CU ADEVARAT foarte util ce faci tu aici !
Am si eu 2 pitice si ideea cu jocul mi s-a parut ge-ni-a-la.
Dar asta este doar al doilea aspect. Primul si cel mai important este continutul, faptul ca explici clar si fara inflorituri inutile, gramatica.
Sigur blogul tau va deveni unul la mare cautare foaaarte curand. Felicitari !
Mulțumesc mult, Iuliana!
Te invit să îl urmărești în continuare, pentru că am de gând să acopăr o gamă cât mai largă de probleme lingvistice. Și, dacă tot exersez cu ceilalți, de ce să nu împărtășesc cu mai multă lume ce știu? Uneori îmi este puțin dificil să-mi adaptez limbajul, dar asta e o provocare pentru mine, pt că nu-mi ruginește creativitatea. Mai ales cu copiii, trebuie mereu să născocesc ceva:)))!
Si eu ma agit mereu cu prietenii mei, cand vorbim online, ca nu scriu corect. „Vi?” „Vin-o” si tot asa, ma zgarie pe creier. O sa le recomand site-ul. Multumim! 🙂
PS: explicati foarte bine, deloc complicat.
Mulțumesc pentru răspunsul tău:)!
Weekend plăcut!
Vio
Vio, îmi place foarte mult blog-ul tău şi modul în care explici. Citind articolul mi-a sărit în ochi cuvântul „înserat”, folosit de tine. Ca una care fac destul de multe greseli (de aceea citesc blog-ul), m-am dus la DEX să văd cum se folosește cuvântul. În acest caz, corect era: „în care să inserezi verbul „ a ști” ” NU?!
Mulțumim mult pentru postări. Sunt binevenite!
Mulțumesc, Claudia! Și pentru cuvintele tale și pentru semnalare. Ai dreptate, căciulița în plus e de la diacritice. O să modific!
Mă bucur că îți sunt utile informațiile:).
Cu drag,
Vio
buna si felicitari
de-ar fi toti profesorii asa, tare m-as bucura 🙂
succes, acum mi-ai dat de lucru si anume sa gasesc jocuri constructive . placerea mea
am „inpresia” ca din ce in ce mai multi nu stiu sa scrie sau sa citeasca si sa intelega de ce un i din radacina cuvantului ramane (dubii )sau nu ( ex monstri, nostri, albastri),
ce ma amuzau pe mine teribil erau comentariile pe forumuri : „auzi cum se scrie um pic? legat sau despartit?” turbam si radeam dar radeam asa a dezamagire.
auzi dileme….au prins din zbor chestia cu m inainte de b si p si o folosesc pana si la articolele nehotarate.
succes si o sa revin cu alte comentarii 🙂
Este excelent acest articol. Problema se pune la nivelul metodelor de comuincare cu elevul. Daca s-ar adopta astfel de metode pe care copilul le intelege cel mai bine, ar fi super.
As dori sa cunosc forma corecta a verbului ” A sti” la imperativ (afirmativ si negativ), persoana a doua singular.
Ştii/nu şti
da, foarte frumos, dar nu ar trebui sa ii explici si logic de ce facem asa, cu desinentele, de ce se mai adauga un i la persoana a 2-a singular?Si eu sunt curioasa.
Mi s-a parut foarte interesant acest articol ,cred ca avem nevoie mai des de asa ceva ,toti avem dileme ,felicitari pentru abordarea fratelui! Am doi copii ,un baiat si o fetita ,baietelul este mai mare ,iar fata mai mica ,amandoi fiind la scoala ,il mai rog uneori sa-i mai explice cate ceva ,iar prima chestier pe care o face incepe sa tipe la ea,lucru pe care si eu la fel il fac . Imi dau seama ca nu este in regula ,dar nu m-am gandit niciodata serios ca n-o ajutam deloc si trebuie sa ne gandim la metode mai bune de ajutor. Inca odata felicitari!
Vio, intentia ta e buna, si o parte din articole explica bine si agreabil problemele de gramatica. Dar sint lucruri in gramatica foarte greu de explicat. Mai ales daca nu vrei sa apelezi la denumiri specifice. Pe care cei mai multi le uita dupa absolvirea scolii, odata cu regula respectiva. Citi isi mai aduc aminte de conjunctiv si optativ la 8-10 ani de la terminarea scolii?! Mie in cazul de fata nu mi-ai parut deloc creativa. Creativitatea ta a constat in identificarea problemei fratelui tau, pe care de altfel o banuiai. Ma rog, sa zicem ca doar l-ai facut sa fie interesat de problema fara sa rejecteze ideea de a accepta ca are o problema. Dar de „lamurit” l-ai „lamurit” asemenea unui Indreptar ortigrafic: Copile, baga la cap, asa se scrie acolo si acolo. Nu i-ai explicat nimic. Nici necreativ si cu atit mai putin creativ. Faptul ca te-ai asigurat ca a tinut minte si ti-a putut da si exemple nu inseamna ca el a si inteles. Doar a memorat si va tine minte o vreme. Pentru ca rareori poti tine minte un lucru pe care il memorezi fara intelegere. Desinentele verbelor, ale anumitor verbe in special sint o belea. De aceea sint si uitate. Si Ana ti-a spus: „da, foarte frumos, dar nu ar trebui sa ii explici si logic de ce facem asa, cu desinentele, de ce se mai adauga un i la persoana a 2-a singular?Si eu sunt curioasa.”
Forma sonora identica duce la confuzii: sa stii, as sti, nu stii!/ stii!, pot sti… sa reusesti sa explici cuiva fara sa apelezi la terminologie de specialitate tine de creativitate sau sa faci terminologia inteligibila si sa o utilizezi cit mai putin. Volens-nolens, daca vrem sa scriem si vorbim corect, toti, indiferent de virsta si ocupatie, trebuie sa intelegem niste termeni gramaticali. Si daca nu ii intelegem la 10-14 ani sau nu i-am inteles la vremea respectiva e binevenit sa ni-i explice cineva logic si memorabil/ agreabil pentru a descoperi si tine minte logica felului in care e corect sa scriem sau vorbim. Sfatul meu este sa incerci sa faci terminologia accesibila si sa folosesti mai mult analogiile. Alt pont. Ca cineva sa nu mai faca o greseala trebuie sa ii explici de ce o face. Cum ziceam, ce sta la baza greselii: forma sonora identica, apropiata, o asimilare gresita dupa o limba straina etc.
„Scrie-mi pe-o foaie să o păstrez, când îmi fac temele la română” – 🙂 Cind foaia si temele vor disparea sansele sint sa dispara si cunostintele. Asta nu inseamna ca nu ai facut bine ca i-ai scris pe o foaie. Memoria vizuala ajuta mult. Dar si mai mult intelegerea. Nu o lua ca pe o ofensa, dar uneori explici ceva agreabil si creativ, alteori nu. Incearca sa vezi diferenta. Faptul ca stii cum ar trebui sa se predea un lucru nu inseamna ca gasesti intotdeauna si maniera buna de a o face. Asta e iluzia in care se scalda multi profi. Predau 5 lucruri bine si 5 submediocru dar ei cred ca au facut totul ok. Fereste-te de tentatia de a fi multumita de performantele tale, de laudele primite pentru ele si de a ignora acele voci care murura „eu nu am inteles”. Ok, sint unii care nu vor intelege niciodata pentru ca nu ii duce IQ-ul. Dar sint o parte a caror slaba intelegere este din cauza ca nu le-ai explicat cum trebuie. Nu ignora aspectul asta.
voci care murMura…
Super!