Ce spui tu merită ascultat şi înţeles! Virgulele sunt prietenele tale!

– Alo?

– Bună ziua!

– Bună ziua!

– As vrea să vorbesc cu ,doamna Maria.

-Desigur o chem imediat.

…………………………………………………………………….

– Alo?

– Maria Ion ,la telefon.

– Buna Ioane! Ce faci?

– Te-am sunat să-ţi spun, să nu întârzii pentru mâine avem aproape totul pregătit. Mai trebuie să cumpărăm tortul. Prin urmare să-ţi spun care-i programul: mâine la ora 10 începem să pregătim masa să punem tacâmurile să punem la îndemână băutura mai facem ordine prin casă. Aşadar spune-mi că ai înţeles când trebuie să vii unde ce ai de făcut pentru a-i face o surpriză lui Vasile.

Speriată, Maria a răspuns:

-Nu am înţeles nimic Ioane! Ai vorbit prea repede nu ai făcut pauze nu ştiam unde-i capătul propoziţiei ce-ai zis tu nu are sens.  Amintindu-mi că eşti certat cu cuvintele am aşteptat un moment în care să-ţi spun că nu înţeleg. Aşadar ce spuneai?

– Maria eu te înţeleg pe tine că vorbeşti la fel ca şi mine. Dacă nu înţelegi pot să-ţi trimit în scris?

– Nuuuu! Dacă scrii cum vorbeşti o să citesc prima propoziţie şi o să mă întorc la treburile mele.

– Bine. Mai ai timp o oră să repet ce ţi-am spus mai înainte?

– O oră? Doamne-Dumnezeule dar ce să-mi spui într-o oră?

– Eu nu am multe de zis… dar pauzele o să fie… lungi… lungi… lungi… Alo? Maria? A închis! Cred că vine-ncoa şi vorbeşte cu nevastă-mea.

Iartă-mă, te rog, pentru chinul la care te-am supus. Dar… aşa arată un text în care virgula este neglijată.

Am o întrebare: cât de bine se înţelege mesajul? Unde începe o idee, când se termină, care sunt cuvintele subliniate? Textul de mai sus are un ritm al lui? O intonaţie armonioasă atunci când îl citeşti cu voce tare? Sau de-abia îl descifrezi?

Pregăteşte-te, ia-ţi timp, un pix şi o foaie, pentru că azi avem treabă:). Multă, după cum se vede.

Având textul pe care l-ai citit (sau nu) drept exemplu, îţi voi arăta exact unde trebuie pusă virgula şi de ce. Bine?

Buun. Începem.

• „Aş vrea să vorbesc cu ,doamna Maria.”
  

Nu este necesară nicio virgulă. Dacă pronunţi cu voce tare propoziţia, o să observi că nu vei face o pauză după „cu”, nu vei spune: „Aş vrea să vorbesc cu… doamna Maria”. (asta în cazul în care nu ai uitat numele şi iei o mică pauză să ţi-l aminteşti)

Varianta corectă:

„Aş vrea să vorbesc cu doamna Maria.”

• „Maria Ion ,la telefon.”

Am mai discutat acest subiect, e vorba de vocativ. Iată link-ul care te duce direct la articolul cu pricina.

Varianta corectă:

„Maria, Ion la telefon!”

• „Desigur o chem imediat.”

În acest caz, treaba stă în felul următor: după adverbele de negaţie sau de afirmaţie, se pune virgulă.

– Desigur, voi urma planul.

– Fireşte, rămâne cum am stabilit.

– Da, mâine te sun.

– Nu, eu nu merg la petrecere.

Varianta corectă:

„Desigur, o chem imediat.”

• „Maria Ion ,la telefon!”, „Bună Ioane!”

În primul caz, virgula este pusă greşit. Apoi, avem de-a face cu o adresare. Ion i se adresează Mariei.  Îţi dau din nou link-ul în care am explicat cazul vocativ.

Varianta corectă:

„Maria, Ion la telefon!”, „Bună, Ioane!”

• „Te-am sunat să-ţi spun, să nu întârzii pentru mâine avem aproape totul pregătit.”

Virgula este pusă greşit. Avem de-a face cu un complement direct, iar în vorbire nu faci pauză, ci continui conversaţia cursiv.

Urmează o propoziţie cauzală, fapt care cere virgula (să nu întârzii – de ce? deoarece (care se subînţelege) pentru mâine avem totul pregătit).

Varianta corectă:

„Te-am sunat să-ţi spun să nu întârzii, pentru mâine avem aproape totul pregătit.”

• „Prin urmare să-ţi spun care-i programul…”

După „prin urmare”, avem nevoie de o virgulă. În aceeaşi categorie intră şi „aşadar”, indiferent de locul în propoziţie (la început, la mijloc sau la final).

– Prin urmare, mâine stăm acasă. (Aşadar, mâine stăm acasă.)

– Nu ţi-ai luat bilet, prin urmare, vei ajunge cu o zi mai târziu. (Nu ţi-ai luat bilet, aşadar, vei ajunge cu o zi mai târziu.)

– Aşa stă treaba, prin urmare. (Aşa stă treaba, aşadar.)

Varianta corectă:

„Prin urmare, să-ţi spun care-i programul…”

• „… mâine la ora 10 începem să pregătim masa punem tacâmurile punem la îndemână băutura mai facem ordine prin casă.”

În acest caz, lipsesc mai multe virgule între propoziţiile completive directe. (o completivă directă ţine locul unui complement direct)

Gândeşte-te la o enumerare. Când spui: vreau să mănânc, să dorm, să mă joc, pui virgulă, nu?

Aşa e şi în acest caz. E o succesiune de mai multe acţiuni.

Mâine începem (ce?) să pregătim masa, să punem tacâmurile, să punem la îndemână băutura, mai facem ordine.

Varianta corectă:

„… mâine la ora 10 începem să pregătim masa, să punem tacâmurile, să  punem la îndemână băutura, mai facem ordine prin casă.”

• „Aşadar spune-mi că ai înţeles când trebuie să vii unde ce ai de făcut pentru a-i face o surpriză lui Vasile.”

În această frază, deja a fost rezolvată mai sus dilema virgulelor.

Unde avem nevoie de ele?

După „aşadar”.

„… ai înţeles (ce ai înţeles? Urmează trei completive directe) când trebuie să vii, unde, ce ai de făcut.”

Varianta corectă:

„Aşadar, spune-mi că ai înţeles când trebuie să vii, unde, ce ai de făcut pentru a-i face o surpriză lui Vasile.”

• „Speriată, Maria a răspuns.”

Da, în acest caz, virgula e pusă corect. De ce? Pentru că după un verb la participiu, aşezat la începutul unei propoziţii sau unei fraze, se pune mereu virgulă.

Dacă întâlneşti cazul: „Speriată de incident, Maria a sunat la poliţie”, pui virgula după toţi determinanţii participiului. (De ce a fost speriată Maria? De incident.)

• „Nu am înţeles nimic Ioane!”

Întâlnim aici cazul vocativ, discutat într-un alt articol, care cere neapărat virgula.

Varianta corectă:

„Nu am înţeles nimic, Ioane!”

• „Ai vorbit prea repede nu ai făcut pauze nu ştiam unde-i capătul propoziţiei ce-ai zis tu nu are sens.”

Fraza aceasta este compusă din mai multe propoziţii juxtapuse. 🙂 Nu te speria, nu e aşa de greu, deşi aşa pare după termenul folosit.

Propoziţiile juxtapuse sunt acele propoziţii care sunt alăturate, dar nu există niciun element de legătură între ele.

Varianta corectă:

„Ai vorbit prea repede, nu ai făcut pauze, nu ştiam unde-i capătul propoziţiei, ce-ai zis tu nu are sens.”

• „Amintindu-mi că eşti certat cu cuvintele am aşteptat un moment în care să-ţi spun că nu înţeleg.”

În fraza de mai sus, întâlneşti aceeaşi situaţie ca şi în cazul participiului, doar că, în loc de participiu, ai un verb la gerunziu. De asemenea, te rog să observi şi determinanţii (că eşti certat cu cuvintele).

Varianta corectă:

„Amintindu-mi că eşti certat cu cuvintele, am aşteptat un moment în care să-ţi spun că nu înţeleg.”

• „Aşadar ce spuneai?”

Cazul acesta e discutat deja. Îţi aminteşti? „aşadar” şi „prin urmare” mereu cer virgule, indiferent de locul lor în propoziţie.

Varianta corectă:

„Aşadar, ce spuneai?”

• „Maria eu te înţeleg.”

Şi de această situaţie am scris deja, e vocativul. 🙂

Varianta corectă:

„Maria, eu te înţeleg!”

• „Dacă scrii cum vorbeşti o să citesc prima propoziţie.”

Penultimul caz este acela în care întâlneşti o subordonată condiţională.

Ce alte cuvinte mai poţi întâlni în acest caz după care să te ghidezi atunci când pui virgula? (în caz că, cu condiţia să)

Varianta corectă:

„Dacă scrii cum vorbeşti, o să citesc prima propoziţie.”

• „Doamne-Dumnezeule dar ce să-mi spui într-o oră?”

Am ajuns la final cu un caz pe care tu deja îl ştii. Este o adresare, este vocativ, nici nu se pune problema să nu pui virgula :).

Varianta corectă:

„Doamne-Dumnezeule, dar ce să-mi spui într-o oră?”

Ştiu că ţi-am dat multe informaţii astăzi. Hai să facem o recapitulare şi să vedem situaţiile care cer virgula.

1. Vocativ, atunci când te adresezi cuiva.

(„Maria, Ion la telefon!”)

2. După adverbele de negaţie sau de afirmaţie (desigur, fireşte, da, nu).

(„Desigur, o chem imediat.”)

3. „prin urmare”, „aşadar”, indiferent de locul lor în propoziţie/frază.

(„Prin urmare, să-ţi spun care e programul.”)

4. Atunci când ai mai multe completive directe (gândeşte-te la o enumerare).

(„… începem să punem masa, punem tacâmurile, punem la îndemână băutura, mai facem ordine.”)

5.  După un verb la participiu, aşezat la începutul propoziţiei/frazei se pune virgulă.

(„Speriată, Maria a răspuns.”)

6. Între propoziţiile juxtapuse (care nu au niciun element de legătură între ele).

(„Ai vorbit prea repede, nu ai făcut pauze etc.”)

7. După un verb la gerunziu, aşezat la începutul propoziţiei/frazei, se pune virgulă.

(„Amintindu-mi că eşti certat cu cuvintele, am aşteptat un moment în care să-ţi spun că nu înţeleg.”)

8. În cazul în care te întâlneşti cu o subordonată condiţională, vigilenţa ta e la cote maxime şi deja ştii că o virgulă îşi cere locul pentru a da sens frazei.

(„Dacă scrii cum vorbeşti, o să citesc prima propoziţie…”)

Gata!!! La final, nu vreau să-ţi mai reţin atenţia foarte mult. Vreau să ştiu doar un singur lucru: informaţiile din acest articol te-au ajutat? Dacă răspunsul este da şi dacă ai un prieten care are aceeaşi problemă ca şi tine, cu virgulele, trimite-i şi lui articolul.

Cu drag,

Vio