Dacă îţi dai voie, fiecare clipă este o provocare, indiferent de vârstă, situaţie, loc. Pentru mine, aproape fiecare articol sau e-mail primit se încadrează la capitolul „provocări”.
De ce? La prima vedere, poate părea uşor. Scriu despre o virgulă. Un cuvânt. O cratimă. Iar ce se vede pe site este în formă simplă. Până acolo… e cale lungă.
Procesul se desfăşoară aşa:
1. Caut subiect.
2. Dicţionar.
3. Alte cărţi ajutătoare.
4. Citesc.
5. Caut definiţii.
6. Scriu pe foaie, îmi fac un fel de schemă, să înţeleg eu mai întâi.
7. Dacă nu înţeleg ceva, informaţiile se bat cap în cap, sun un prieten ( 🙂 ).
8. Există vreo regulă?
9. Excepţii?
10. Ce exemplu aş putea să dau?
11. Mă uit la ceas: au trecut 2-3 ore :).
12. Recitesc. Ce pot să scot, să nu fie prea încărcat? Aici se înţelege destul de bine?
13. Curiozitate: în cazul unui cuvânt, pot să caut soluţia şi câteva ore (recordul meu e de 3 ore şi jumătate).
14. Simt o stare de împlinire că pot să-ţi trimit un articol scris clar, într-o manieră simplă, deşi în jurul meu sunt numai foi şi cărţi.
Iar azi o să jonglăm cu virgule şi cu conjuncţii disjunctive.
Stai!!! Ştiu, sună… într-un fel, ai răbdare să traduc. Dar, mai bine, îţi citez direct sursa de inspiraţie.
E vorba de un e-mail primit săptămâna trecută, de la A.: „Mi-ar plăcea să faci un articol și despre « sau » cu virgulă, « sau » fără virgulă, folosind exemple simple, concrete, fără explicaţii academice, pentru a putea fi înțelese.”
Înainte de toate, vreau să-ţi spun ce înseamnă disjunctiv = care separă, deosebeşte, exclude, îţi oferă posibilitatea unei alegeri.
Iar conjuncţiile disjunctive, în limba română, sunt: ba, când, fie, ori, sau.
De „SAU‟ ne ocupăm acum.
Sunt două cazuri:
1) Când se pune virgulă.
2) Când nu se pune virgulă.
Iar distincţia asta mi-a dat bătăi de cap. 🙂
1) Se pune virgulă atunci când ai două propoziţii disjunctive (care încep cu sau, ori, fie, când, ba).
Exemplu:
- Sau vii, sau pleci?
- Ba fuge, ba stă.
- Când plângi, când râzi. Hotărăşte-te!
La început, am spus că disjunctiv înseamnă care separă, exclude, deosebeşte.
Ei, în exemplele de mai sus, raportul este exclusiv. Adică, ai doar o singură opţiune. (Vii sau pleci?) Iar acţiunile sunt opuse: vii vs. pleci, fuge vs. stă, plângi vs. râzi.
* Atenţie! Alternanța „fie”, „sau”, „ori‟ etc. nu e în regulă s-o foloseşti.
- Exemplu:
Fie că vine, sau că pleacă, e acelaşi lucru.
Aşadar, fie foloseşti „fie” în ambele propoziții, fie „sau”:
- Fie că vine, fie că pleacă, e acelaşi lucru.
- Sau vine, sau pleacă, e acelaşi lucru.
2) Când nu se pune virgulă?
Atunci când ai o enumerare.
- Vreau să vorbesc cu Ion, cu Maria, cu Mircea sau cu Vlad.
Atunci când ai părţi de propoziţii de acelaşi fel şi sunt legate prin „şi”, „sau”, „ori”.
- Pleci la mare în iulie sau în august?
- Mi-ar plăcea ca agenda mea să fie verde sau portocalie sau roşie.
- Pot alege să merg la mare sau la munte sau la bunici.
Hai să recapitulăm!
Când se foloseşte virgula?
- Atunci când ai două propoziţii care încep cu „sau”, „ori”, „fie”, „când”, „ba” (ambele încep cu aceste cuvinte).
Când nu se foloseşte virgula?
- Atunci când ai o enumerare.
- Atunci când mai multe părţi de propoziţie sunt legate prin „şi”, „sau”, „ori”.
Gata pe azi! 🙂
Primul pas pentru tine: să citeşti cu atenţie şi să reţii aceste două lucruri:
– ai două propoziţii şi fiecare începe cu o conjuncţie disjunctivă (ori, sau, fie, când, ba)? Pui virgulă.
– întâlneşti o enumerare? Laşi virgula acasă în culcuşul ei. 🙂
La final, vreau să mai ştiu atât: a fost destul de clar explicat? Şi-a atins scopul dorinţa persoanei care mi-a zis să scriu cât mai pe înţelesul tuturor?
Îţi mulţumesc pentru susţinere şi te apreciez pentru dorinţa de a învăţa mai bine limba română!
Cu drag,
Vio
Excelenta explicatia. Am si notat-o pentru ca anul acesta am la admitere limba romana. Felicitari!
(Ar fi interesant un articol despre cele 3 diateze)
Ai tratat subiectul doar formal (deși cu eleganță…(este corect?)).
În primul rând cuvintele nu, și, sau, ori-ori reprezintă operații logice și atunci virgula este un separator care provoacă un mediu confuz.
Eu gândesc așa: operatorul logic vine sau se termină într-o propoziție secundară care nu alcătuiește operand, atunci se pune virgulă la stânga sau la dreapta:
Îmi cumpăr un urs sau, dacă nu are sindromul nebună, o vacă.
Dacă ajung acasă, chiar dacă între cele două lebede se aruncă firimituri de pâine, sau la stadion mă culc în iarbă, pentru că am iarbă pe balcon.
Dacă mă atacă turcii sau dacă mă atacă rușii tot în Europa voi avea mormântul.
Observi că nu am avut fie-fie.
Sau este folosit atunci când cel puțin unul dintre operanzi este adevărat (adică pot fi adevărați amândoi operanzii: vreau carne de pui sau carne de porc. Adică, dacă nu ai carne de pui mă mulțumesc și cu carne de porc, dar dacă ai de-amândouă, atunci dă-mi de-amândouă!) Când se dorește să fie adevărat doar un operand pentru a deciziona (un fel de sau exclusiv) se folosești ori – ori sau fie – fie sau ba una – ba alta.
Temă de cercetare: Dați un exemplu de ministru al educației de la Iorga până la Șora sau de la Șora până în prezent care să nu fi comis greșeli grave de eprimare. Sau un exemplu de prim-ministru. Sau un exemplu de președinte. Sau un exemplu de politician român… Am pus corect punct? Ar fi trebuit virgulă? Oricum, dacă un primministru se adresează poporului cu „ok” și nu cu „bine” și care mai vrea și 2 ore de sport în plus și care citează din Blaga zicând că este din Coelho este clar că ultima lui grijă este limba românească.
@Iovan si urm.: „Ma risc” sa afirm ca Mircea Malita – pentru cine isi mai aduce aminte -, nici ca ministru al educatiei, nici ca profesor, scriitor, publicist ori in alta activitate ce a desfasurat-o, nu ar fi putut comite greseli grave de exprimare. Cel putin asa a ramas in memoria mea – din cartile si articolele lui citite in decursul timpului sau din interviurile ori alte aparitii televizate – cu imaginea unui adevarat om de cultura, erudit, multilateral si care tocmai prin aceste calitati facea nota discordanta fata de multi contemporani ai sai cu demnitati similare, mai mari sau mai mici… Sau ma insel?!
Daca cu adevarat domnul Ministru al Educatiei a spus „a existat subiecte” atunci trebuie sa-i dau dreptate domnului Basescu pentru axioma domniei sale intitulata „Scoala romaneasca produce timpiti”!In ceea ce priveste articolul nu pot sa spun decit ca este ok. Nu „A „existat parti a acestuia care sa nu fie accesibile spre intelegere. Singura problema nesolutionata ramine cea a ministrilor educatiei romanesti pentru ca, ori cu Funeriu care a mintit ca a fost elevul lui Stieglitz, iar el nu era in stare sa prezinte diploma de bac ,ori cu asta de acum,tot un drac!Problemele scolii romanesti, aia nascatoare de idioti ,implicit ale gramaticii, vor ramine tot nerezolvate!. La buna vedere !
Vio, super articolul!
La mine informatia a ajuns foarte bine.
Ai transmis mesajul foarte clar si usor de inteles.
Multumesc! 🙂
Multumim, Vio! S-a inteles.
P.S. Nenea ministru’ al educatiei, tu ai inteles ce face fata asta pe aici, bre?
Ca a inteles, ca nu a inteles, iti multumim si in numele lui.
Buna, Vio!
Da, ai explicat foarte clar.
Chiar aveam şi eu neclarităţi în legătură cu „sau”.
Îţi mulţumesc!
Multumim mult! Foarte explicit!
Te rog, însa, sa ne explici şi despre ,,că” (cu virgulă sau fără virgulă?).
Dragă Vio,
Deşi sunt nişte ani buni de când e valabil DOOM ediţia a II-a, încă mai rămân uimită să aud că noutatea absolută a acestei ediţii o constituie scrierea fără cratimă a cuvintelor într-un şi într-o. Îndrăznesc să te rog să scrii ce crezi tu de cuviinţă şi pe această temă.
Cu mulţumiri, Ada
Ada, eu nu am văzut scris despre asta.
Şi eu sunt la fel de uimită când mă mai întreabă cineva. 🙂
O zi frumoasă!
Vio
Vio, articolul e foarte bun. Dar si ce spune Iovan e adevarat, exista si situatii netratate – când se pune virgulă după „SAU” înainte de propoziţii incidentale, de apoziţii…
Voiam doar, a propos de recordul tău de 3 ore pentru a găsi un cuvânt, să-ţi spun o poveste cu James Joyce, faimosul scriitor irlandez:
Un amic îl vede preocupat şi-l întreabă ce are.
Joyce îi răspunde: „Mă gândesc de 3 săptămâni la o frază.”
Amicul (cu simpatie): „Aha! Nu găseşti le mot juste (cuvântul potrivit)?”
Joyce: „Oh, nu! Cuvintele potrivite le-am găsit! Ce mă preocupă acum e să găsesc ordinea lor potrivită în propoziţie.”
Ca o paranteză: Joyce şi-a scris ultimul roman (Finnegans Wake) în 17 ani. E de înţeles de ce i-a luat atâta. 🙂
Buna,Vio !
Multe aprecieri din partea mea! Sper sa faci un articol si despre ,,mai” si ,,m-ai”…,,de cat ” ,,si decat” .
Te pup! Cu stima si respect,Ade.
Bună, Ade! Mulţumesc frumos! 🙂
Am scris despre m-ai/mai. 🙂
http://scriebine.com/mai-stii-cum-m-ai-cunoscut-in-luna-maimai-vs-m-ai/