În ultima vreme, ca urmare a expunerii intense a activităţii mele, am primit foarte multe întrebări. Printre acestea, am identificat o situaţie care se tot repetă. E vorba de „i”. Din păcate, limba română pune destul de multe capcane vorbitorilor săi.
Ştii de ce? Pentru că, atunci când vorbeşti, nu poţi distinge clar dacă e cu un „i” sau cu mai mulţi „i”.
Uite un exemplu: „nu minţi”. Dacă îl pronunţi, şi nu îl vezi scris, nu îţi dai seama. Iar acest lucru îi dezavantajează pe cei care nu au luat contact de mult timp cu studiul limbii române, iar acum, fie urmează „trendul” (cum se zice), fie spun sau scriu într-un anumit fel, pentru că sună pentru ei bine.
În ultima vreme, mi-au trecut prin mână mai multe materiale pe care le-am verificat. Atât cărţi, cât şi articole de pe câteva site-uri cunoscute din România.
Şi am strâns o colecţie, pentru tine, de verbe care ilustrează foarte bine problema „i”-urilor.
Înainte de a începe, mai am o precizare. Voi scrie infinitivul şi forma verbului la persoana a II-a, singular, deoarece ea este cea care ne dă bătăi de cap. 🙂
– a deveni – tu devii
– a întârzia – tu întârzii
– a (se) înfuria – tu (te) înfurii
– a reveni – tu revii
– a obţine – tu obţii
– a ţine – tu ţii
– a reţine – tu reţii
– a deţine – tu deţii
– a scrie – tu scrii
– a (se) înscrie – tu (te) înscrii
– a şti – tu ştii
– a veni – tu vii
– a speria – tu (te) sperii (dacă scrii „speri”, se schimbă sensul şi e vorba de verbul „ a spera”)
Dacă ai întâlnit şi alte verbe, pe care eu nu le-am pus pe listă, fii (cu doi „i”:) ) bun şi scrie-le într-un comentariu, mai jos, astfel încât lista să se completeze şi ochii celui care o citeşte să se lumineze. 🙂
Cu drag,
Vio
a se abtine – tu te abt ii
Da!!! Mulţumesc!:)
Am mai gasit 😛
– alte verbe derivate din „a tine”: a apartine, a intretine, a mentine, a retine, a sustine;
– a apropia – tu apropii;
– a (se) speria – tu te sperii.
Mi-am amintit de verbul „a pustii” in forma de infinitiv. La persoana a doua la timpul prezent nu mai are doi i, insa la timpul perfect simplu avem eu pustiii si el pustii.
Similar este „a inmii”
a se sfii
a mentine – tu mentii
cred ca problema mai mare se poate gasi la conjunctiv
Cum ar spune unii: „Sa sti” tu ca acolo e problema!
Foarte binevenita initiativa ta. Am o singura intrebare: pe la scolile pe care le-am facut, e adevarat, acum multi ani, am invatat ca nu se spune „doi de i”, ci „doi i”, pentru ca numaram si literele exact ca si obiectele. Iar daca nu spunem doi de castraveti, nu spunem nici doi de i.
Este o nedumerire/intrebare si nu o critica.
Succes in continuare!
Multumesc, Oana!
Am mai răspuns la această întrebare în acest articol http://scriebine.com/fii-liber-nu-fi-sclav-scapa-de-dilema-fii-sau-f/ sub formă de comentariu, ajutându-mă de cuvintele lui G. Pruteanu.
O zi frumoasă!
p.s. Răspunsul e valabil şi pentru George.
– a sustine – tu sustii; – a invia- tu invii; – a preveni – tu previi;
corect nu se scrie ‘cu doi de ‘i’ ‘ ci simplu ‘cu doi ‘i’
Corect George!
Am si eu o intrebare, daca tot stiti gramatica:
„a zice” la imperativ (pozitiv si negativ) singular este cu un singur „i”, cum stiu eu, sau gresesc?
Zi, nu zice.
Tu ai doua DE urechi??? Formula corecta este cu doi i, nu doi De i
E intr-adevar „cu doi i”
Revenind, si pe mine ma exaspereaza derapajele tot mai des intalnite legate de numarul de i-uri de folosit.
Insa daca asculti bine, iti dai seama cand i-ul e scurt sau lung. Si trebuie sa fii atent si la accent.
de ex. „tu minti” – clar scurt
„a minti” – i-ul pare mai lung insa e din cauza ca are accentul pe el.
„eu mintii” – aici se aude i-ul lung
cum spuneam, trebuie doar „sa fi” atent 🙂
e util articolul tau dar nici cu tine nu mi-e rusine 🙂 renunta la „de” din <>
mai adaug un verb: a apropia – te apropii
Observatia mea ar fi doar ca nu se recomanda folosirea cifrelor in textele literare, ci doar in cele tehnice. Sigur, nu este vorba de numerele de ordinul sutelor, miilor etc. Dar este recomandat sa scrii „Am intalnit-o la opt dimineata” si nu „Am intalnit-o la 8 dimineata”. Repet, textele literare….Si atunci confuzia grafica iese din discutie.
O zi frumoasa.
Nu trebuie sa fii atent cum se aude, ci trebuie sa cunosti cele cateva exceptii : a fi ( care la imperativ negativ e cu un „i” ) a sti, a veni, a tine si binenteles, toate derivatele lor. In rest, regula este : toate verbele care la gerunziu capata doi „i” , se scriu cu doi si la persoana I-II sg. De exemplu : intarziind , eu intarzii, tu intarzii, sau speriind, eu sperii, tu sperii…Si problema e aceeasi la conjunctiv afirmativ si negativ. Asta ar fi pe scurt…
Cea mai simpla modalitate de a ne da seama dacă o formă verbală se scrie la persoana a doua cu un i sau cu doi este să o trecem la alte persoane. Dacă i-ul este o marcă a persoanei a doua, atunci vom avea doi i. Dacă însă forma verbală rămâne neschimbată, vom avea un singur i.
A şti: eu ştiu, tu ştii, el ştie etc,
A fi la conjunctiv prezent: să fiu, să fii, să fie etc.
Observăm aici că al doilea i este o marcă a persoanei a doua, aşa cum la persoana întâi avem ca marcă personală pe u şi la a treia pe e.
În cazul unei constructii de genul: „Să fi fost răbdător aş fi ajuns departe”, dacă trecem la celelalte persoane, în prima parte a construcţiei (eu să fi fost, tu să fi fost, el să fi fost) observăm că nu se modifică nimic, iar în a doua, marca personală e preluată de auxiliar (aş fi ajuns, ai fi ajuns, ar fi ajuns). Deci „fi” e cu un singur i în ambele situaţii pentru că nu se modifică atunci când schimbăm persoana, ceea ce arată că i-ul nu este marcă personală.
Similar trebuie gândit şi cu substantivele care pun probleme la plural în privinţa numărului i-urilor ca de exemplu codru (codri sau codrii?). Aici trebuie să vedem dacă i-ul este doar marca pluralului sau dacă este marca articolului hotărât. Şi cel mai uşor este dacă înlocuim cu un cuvânt echivalent dar care nu ridică probleme (ex. păduri). Dacă în context se potriveşte „pădurile” atunci vom avea „codrii”, dacă trebuie „păduri” vom avea „codri”.
felicitari pentru initiativa!
nua am un comentariu
multumesc
a fi la imperativ..ex.fii atent!!