Să pun virgulă înainte de „pentru că” sau nu? Depinde!

virgula..pentru ca

Virgula este uneori subiectivă. Iată o afirmaţie care a stârnit la un moment dat multă vâlvă.

Cum? Nu sunt reguli stricte, ca la armată, şi cineva stă pe un tron cu un toiag în mână şi te pedepseşte că nu ai pus-o corect?

De cele mai multe ori, NU!

Primesc  foarte multe e-mailuri  în care este scrisă o propoziţie sau o frază ruptă de context şi sunt întrebată: am pus corect virgula?

Depinde. Ce vrei să accentuezi ? Ce cuvânt, ce idee? Ştii, uneori, să exprimi exact ce simţi implică o precizie de bisturiu.

Am fost acum câtva timp la un eveniment şi  Zoia, o prietenă, mi-a spus: „Vio, m-am gândit azi la tine! Şi vreau să te întreb ceva: se pune virgulă înainte de pentru că?”

Cred că m-am uitat câteva secunde în ochii ei şi i-am răspuns: depinde. 🙂

Şi… ca să-ţi satisfac curiozitatea, o să-ţi explic.

Vreau să-ţi aduc aminte două elemente pe care le-ai învăţat în şcoală. Relaxează-te, nu e grav! E uşor. E vorba de propoziţia principală şi propoziţia secundară.

Exemplu:

  • Am plecat pentru că era târziu.

Pentru că este element de legătură între „Am plecat” şi „Era târziu”, unde „am plecat” este propoziţie principală şi „era târziu” este propoziţie secundară.

Iar acum să vedem cum poate afecta virgula sensul a ceea ce scrii.

  1. Am plecat, pentru că era târziu.
  2. Am plecat pentru că era târziu.

Imaginează-ţi. Tocmai ai scris o frază de acest fel şi simţi că undeva, între două cuvinte, este o virgulă. Sau nu. Dar de ce virgulă? Şi unde? Să te iei după intuiţie? Cum faci pauză? Cum pronunţi?

Depinde ce vrei să accentuezi. Şi împarţi fraza în două.

  • Am plecat şi era târziu.

Ce e important pentru tine? Că vrei să pleci sau că e târziu?

Dacă vrei să subliniezi faptul că pleci, pui virgulă. Adică accentuezi prima parte a frazei.

Dacă vrei să subliniezi faptul că era târziu, accentuând partea a doua a frazei, nu mai pui virgulă.

Reluăm:

  • Am plecat, pentru că era târziu.

–          E important că vrei să pleci, indiferent că e târziu sau nu.

–          Subliniezi prima parte a frazei.

–          Accentul cade pe „a pleca”.

–          Pui virgulă.

  • Am plecat pentru că era târziu.

–          E important că e târziu, altfel nu ai fi plecat.

–          Subliniezi partea a doua a frazei.

–          Accentul cade pe „târziu”.

–          Nu pui virgulă.

Gata! Încet, încet… o scoatem noi la capăt şi cu virgula asta. Vei înţelege şi vei începe să simţi limba română, lucrurile devenind din ce în ce mai clare.

Dacă ţi-a plăcut ce am scris sau ai ceva de adăugat, lasă-mi un comentariu şi povesteşte-mi despre relaţia ta cu virgulele. 🙂

Cu drag,

Vio

 

 

 

 

Să pun virgulă înainte de „pentru că” sau nu? Depinde!

15 comentarii la „Să pun virgulă înainte de „pentru că” sau nu? Depinde!

  1. Draga Vio,
    Multumesc foarte mult pentru aceasta clarificare. Da, virgulele au o mare importanta in ideea pe care doresti sa o transmiti in cadrul unei fraze. Ca una care locuiesc de cca 30 de ani in afara granitelor Romaniei dar, care, am pastrat limba romana in familie si relatii ca limba noastra de baza, ma intereseaza atat ca vorbirea, cat si scrisul, sa se mentina corecte in limba romana. In plus, faptul ca am o revista lunara pentru femei , in limba romana, ma obliga sa fiu la zi cu cerintele limbii romane. Inca o data, mii de multumiri pentru tot efortul tau. Un Craciun binecuvantat iti doresc, precum si un An Nou, 2014 cu impliniri si binecuvantari de la Dumnezeu. Love, Aurelia Gabor

  2. Ideile sunt excelente,atat pentru absolventii mai vechi ai liceului,cat si (sau,mai ales…)pentru mai tinerii absolventi
    care nu mai dau importanta scrierii corecte(macar gramatical).Marturisesc ca si eu am momente care ma pun in
    dificultate,nestiind cand sa pun virgulele.In unele situatii,ma consolam cu faptul ca pregatirea mea fiind tehnica
    sunt,cumva,absolvit,sau macar „inteles” daca fac o mica greseala.Dar cred ca nu este asa.Exercitiile de scris pot
    fi placute,daca vrei sa fii inteles in adevaratul sens al cuvantului.Continuam!

    1. Supeeer!

      Faptul că eşti om tehnic nu este o scuză. Mi-a plăcut ce ai zis despre plăcerea de a scrie. 🙂

      O zi minunată!

  3. Of, ce ti-e si cu virgulele astea! In unele situatii sunt in incurcatura, recunosc.
    Iti multumesc, Vio! Ca de obicei, ai lamurit povestea in cateva cuvinte.

  4. Mulţumesc pentru articol. Virgula constituie o problemă şi pentru mine. De fapt poziţia ei.

    O altă Vio

  5. Da, e corect. Am mai invatat ceva din articolele tale:). Virgula este importanta, da sens frazei in comunicarea scrisa. succes!

  6. Am descoperit de curand acest blog foarte util si as avea o nelamurire legata de modul in care se scrie corect: „in launtrul meu” sau „inlauntrul meu”. Multumesc si mult succes in continuare!

    1. Bună, Emilia!

      Mulţumesc mult şi mă bucur că îţi este util!

      Variantă este cea de-a doua, într-un cuvânt. Iar ca alternativă ai „înăuntru”.

  7. Dupa ce am luat 9 pe un comentariu literar, pentru ca imi lipseau multe virgule, am tendinta sa pun virgula dupa fiecare cuvant. 🙂

  8. Buna!!! Recunosc ca, aceasta tema, a virgulelor, ma pune cateodata pe ganduri, si ma face sa ma intreb, oare am pus bine virgula asta…!!???
    Imi dau seama, ca am uitat anumite reguli, mai ales, ca traiesc in afara tarii de mai bine de 8 ani, si nu mai folosesc limba romana, in acelasi mod, acum e cu totul altfel.
    Explicatia ta, de mai sus, este foarte clara si accesibila oricui, indiferent de nivelul studiilor!!!
    Citind explicatia ta, ma gandeam la urmatorul lucru: cati profesori de limba romana, crezi ca le explica elevilor lor, in acest fel, mai ales, in ziua de azi…??? Este o mare diferenta, de aceea urmatoarea fraza: „omul potrivit, la locul potrivit!”, are o mare importanta, iar daca la acest lucru, se adauga faptul – „sa iubesti ceea ce faci”, atunci rezultatele obtinute, pot fi extraordinare…!!! Ce parere ai, Vio???
    Salutari!!! Iti doresc o zi buna!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus