Ieri nu credeam că ştiu să scriu… peste noapte, s-a întâmplat ceva…

By | 28/04/2013

3664_403585809748906_2132448107_n„Nu trebuie să înveţi să scrii, ci să știi să vezi. Scrisul este o consecinţă.” (Antoine de Saint Exupery)

Acesta a fost unul dintre mesajele cu care au rămas în minte cei care au participat la Atelierul de Scris, ţinut de mine, de Graţian şi de Daniel.

Prima zi a început cu emoţii, din partea mea, care, pe parcurs, s-au diminuat. Momentul decisiv a fost acela în care m-am ridicat de pe scaun, deşi îmi simţeam picioarele tremurând, şi am început să vorbesc despre tehnica de creativitate a lui Leonardo da Vinci, despre combinarea cuvintelor.

Imaginează-ţi o inimă bătând ceva mai repede, în faţa unor oameni nerăbdători să te audă vorbind şi să afle informaţii utile de la tine. Tu, deşi ştii ce ai de zis, faci tot posibilul să cobori din minte în inimă şi să te linişteşti, astfel încât să aduci la suprafaţă autenticitatea încă ascunsă în tine.

562318_10152322940451029_628559209_n

Pentru a avea o experienţă memorabilă, a fost nevoie de un amestec de prezenţă atât din partea persoanelor dragi care au participat, cât şi din partea celor „trei muschetari” (eu, Daniel şi Gratian), cum am fost numiţi.

Cuvântul care descrie toată această experienţă este EMOŢIE. Cu toţii am pus suflet pentru a crea ceva util, dar şi cu parfum de basm, în acelaşi timp.

Participanţii, care ne-au devenit prieteni, mai apoi, au reuşit să intre în mintea lui Daniel, când ne spunea poveşti cu tâlc, în mintea lui Gratian care a reuşit să ne facă inimile să bată mai tare atunci când a pomenit de scara emoţiilor, fiecare identificându-se cu nivelul la care se afla şi în mintea mea atunci când corectez o carte, împărtăşind din experienţele mele.

Surpriza cea mai mare a venit a doua zi, dimineaţa, de la Mari care are un blog de bijuterii şi care, iniţial, era foarte reticentă la scris. Se considera o persoană tehnică.

Apoi, a doua zi, am văzut-o radiind de fericire, cu un zâmbet larg şi cu nişte foi în mână.

Nici bine nu a spus bună-dimineaţa şi nu s-a mai putut abţine.

– Am scris trei pagini azi-noapte!!!

Am rămas uimită.

– Cum? Dar ieri spuneai că nu ştii să scrii.

– Da, dar azi-noapte mi-a venit inspiraţia după tot ce aţi spus voi ieri.

– Felicitări!!!

Am luat-o în braţe, am pupat-o şi i-am zis să ne citească şi nouă ce a scris.

A fost aproape de nerecunoscut. A citit cu încredere, şi-a asumat cuvintele aşternute pe foaie, iar pe mine aproape că m-a făcut să plâng. Era o victorie personală foarte mare. Cu toţii am contribuit la asta. Şi atmosfera, şi noi, cei trei, care am stat în mijlocul sălii, împărtăşind cu oaspeţii noştri ce ştim, şi colegii, dar, în special, ea care şi-a dat voie să coboare în inimă şi să-şi înfrângă teama.

Nimeni nu-ţi poate spune cum să scrii, pentru că tot ce ai nevoie e în interiorul tău. Tot ce poţi tu face e să priveşti cu atenţie acolo şi să-ţi doreşti. Şi, pe parcurs, se cizelează totul. Şi cuvintele şi stilul (care se formează odată cu evoluţia ta) şi claritatea gândurilor.

Am avut foarte multe lucruri de învăţat din acest Atelier de Scris.

  • In primul rând, m-am împrietenit cu oameni minunaţi;
  • Apoi, am văzut ce înseamnă să lucrezi în echipă;
  • M-am bucurat şi eu, alături de cei prezenţi, pentru fiecare cuvânt scris pe foaie, fiind atentă la strălucirea ochilor atunci când au aflat că nu eşti creativ dacă stai în mijlocul camerei şi aştepţi inspiraţia să vină, ci atunci când eşti prezent printre oameni şi trăieşti, pur şi simplu;
  • Am înţeles ce simt cei care organizează astfel de experienţe frumoase, bucuria şi mulţumirea din suflet;
  • Am trăit şi eu, alături de oamenii de lângă mine, aceleaşi trăiri atunci când au simţit că ştiu să scrie;
  • Mi s-a confirmat a nu ştiu a câta oară că oricine poate scrie. E în natura noastră. Tot ce e bine să faci e să dai la o parte praful care te împiedică să vezi ce e dincolo de cuvinte. Acolo sunt experienţe, emoţii, oameni, visuri, vise, viziuni, întâmplări haioase, momente în care dai dovadă de curaj şi vii în mijlocul nostru, celor care am luat parte la Atelierul de Scris, şi ne povesteşti ceva. Ne ajuţi să ne îmbogăţim sufleteşte, prin cuvinte alese, cu ceea ce ai trăit tu.

Atelierul de Scris a fost mai mult decât un curs. A fost o simbioză de experienţe împărtăşite cu sinceritate, bucurii şi cu poftă de scris.

Iar, la final, toată lumea a plecat cu gândul să scrie o carte.

Dar călătoria noastră nu a luat sfârşit aici. Pentru că starea de bine a continuat şi a treia zi, atunci când m-am întâlnit cu Oana, care a venit special de la Cluj. Am fost cu ea la Cărtureşti, loc plin de amintiri frumoase pentru mine, unde am început să schimbăm stilul unui articol scris într-un mod rece, care te face să-l închizi după două rânduri citite.

Întâlnirea s-a sfârşit, ne-am îmbrăţişat prieteneşte cu promisiunea că ne vom revedea.

21152_402925516481602_1808159630_n

Însă ea nu a mai avut timp să ajungă acasă şi, fiind încărcată cu toată energia care s-a creat sâmbătă, duminică şi luni dimineaţa, s-a apucat de scris în tren şi mi-a trimis şi mie să citesc.

Am simţit în suflet o mulţumire imensă, iar cuvintele de mai jos reprezintă motorul pentru următoarele întâlniri şi Ateliere de Scris. 🙂

„Mi-a plăcut că ai oferit alternative, mi-ai dat idei despre cum să folosesc metodele de îmbunătăţire de la facultate şi din kaizen, chiar în scris (repetarea întrebării de ce?), şi ai pus degetul exact acolo unde era nevoie de îmbunătăţiri. Pentru o singură citire, te-ai prins de multe lucruri.

E ora 9:29 şi, într-o oră, ajung în Cluj. Am găsit o persoană cu care să discut despre acţiune şi multe altele şi am început să lucrez la versiunea nouă de articol. Ştiu deja şi oamenii care o să-mi citească ambele variante. Vreau ca până mâine după-amiază să le am gata şi, când o să dau „send”, o să ştiu că am făcut ceea ce trebuie.

E fascinant felul în care scrisul te poate atinge exact în esenţă. Eşti vulnerabil şi puternic, în acelaşi timp. Şi al naibii de liber. Asta dacă nu te mai încăpăţânezi să pari ceea ce nu eşti şi să îţi dai voie să fii autentic.

Asta ai făcut azi cu mine. Mulţumesc, minune de om! Şi continuă că e foarte bine. Pentru noi, restul, rămâne să menţinem „starea de preludiu de dinainte de scris”, să profităm de ea şi să ne îmbunătăţim stilul.”

Cam două zile asta am făcut. Am citit cuvintele oamenilor pe care i-am văzut plecând cu zâmbetul pe buze şi cu încredere în ei că, da, şi ei pot. 🙂

Curajul a fost trăsătura de care a trebuit să dau dovadă. Împingerea limitelor, deşi, înainte, am trecut prin câteva peripeţii şi rezultatele sunt foarte importante pentru mine.

Fiecare pas făcut mă ajută să mai fac unul. Şi încă unul. Şi încă unul. Deseori, am senzaţia că timpul nu îmi ajunge cât să pot împărtăşi ce ştiu şi celorlalţi.

Deşi două zile, de dimineaţă spre seară, pot părea lungi, de fapt, am reuşit să spun doar câteva lucruri din câte aş fi vrut. La sfârşit, oamenii m-au întrebat: când îl faci pe următorul? Vreau să mai vin şi mai am prieteni cărora vreau să le spun de el.

Dar… despre asta, voi reveni cu detalii la momentul potrivit.

La sfârşit, am o vorbă pentru tine: viaţa este ca un şirag de mărgele, fiecare dintre ele reprezentând o amintire, o experienţă. Trăieşte, astfel încât, în următoarea clipă, să spui: îmi aduc aminte în detaliu ceea ce am trăit, pentru că am fost prezent. În afară de informaţiile utile, mintea şi sufletul m-au însoţit, m-au provocat să privesc dincolo de corpul acesta uman şi să simt fiinţa din mine.

Mâna este cea care scrie ce îţi dictează sufletul. Dacă nu reuşeşti să îl auzi, cum să scrii altfel? Sau cum poţi scăpa din capcana lui „nu ştiu să scriu”?

Asta a însemnat pentru mine şi pentru ceilalţi Atelierul de Scris, iar imaginile vorbesc de la sine. 

Ai încredere în tine şi lasă-ţi mâna condusă de glasul inimii. Formează-ţi un grup de oameni (aşa cum am fost noi) şi dezvăluie-ţi autenticitatea.

Vreau să faci un exerciţiu de imaginaţie şi să-mi spui, într-un comentariu, cu ce trăire sau informaţie utilă ai pleca de la un astfel de atelier.

Cu drag,

Vio

8 thoughts on “Ieri nu credeam că ştiu să scriu… peste noapte, s-a întâmplat ceva…

  1. Vali

    Intr-adevăr … experienţa unui curs de formare, indiferent care arfi acesta, descoperă în interiorul celui interesat şi participativ emoţia resursă de a continua şi de a se redescoperi în esenţa sa ca unul dintre cei care poate dărui. Şi dacă El dăruieşte cu credinţă, practic tot ceea ce a a cumulat se va transforma într+un veritabil pol energetic care va influenţa pozitiv tot ceea ce se petrece în jurul său, fiind un facilitator pentru toţi şi un creator pentru sine însuşi!

    Felicitări !

    Reply
  2. Iuliana

    Draga Vio,

    Mi-am dorit sa ajug si eu la atelierul tau, dar… sunt putin departe…
    Pe urmatorul insa nu il mai ratez!
    Eu zic asa: creativitatea este precum sampania dintr-o sticla, iar aceasta sticla are un dop „pus” de educatia primita de la parinti, scoala si societate.
    M-as astepta ca dupa atelierul tau sa sara dopul de la sticla, si creativitatea si pofta de scris sa se reverse necontrolat… cam asa pare sa se fi intamplat deja participantilor.
    Poate e cam plastica aceasta comparatie, dar cam asta este senzatia pe care o astept de la urmatorul Atelier (la care o sa particip!)

    Reply
  3. Adriana

    Sunt mai mult decât fericită că am găsit acest blog. Poate astfel îmi rezolvă nişte probleme ce îmi cam taie din elanul scrisului. Chiar dacă scriu articole fără pretenţii, sunt multe momentele în care îmi vine să renunţ tocmai pentru că nu vreau să măcelăresc limba română. Am citit azi o grămadă de articole de aici, aproape toate cele despre virgule pentru care vreau să mulţumesc din suflet! Un an 2014 fericit şi prosper! Voi reveni!

    Reply
    1. Vio

      Mulţumesc din suflet, Adriana! Mă bucur tare mult că ţi-au fost de folos!

      Multă sănătate fericire şi căldură în suflet îţi doresc! 🙂

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.