Cum mi-a schimbat gramatica atitudinea faţă de viaţă

By | 10/06/2013

gramaticaEram în clasa a IX-a şi trebuia să învăţ la biologie „de-mi săreau capacele” (după cum spuneam eu atunci). Era o corvoadă pentru mine, ca o armată de războinici care înaintau, cu tot felul de arme, iar eu nu aveam puterea să mă apăr. Neputinţa mea mi-a trezit un sentiment de ură faţă de tot ce însemna biologie, faţă de stilul  de-a preda al profesorului, faţă de laboratorul unde se ţinea cursul. Aş fi dat orice numai să nu fiu la orele lui. Îmi inspira frică, eram copleşită de atâtea informaţii, nu înţelegeam.

Dar a trecut. Am scăpat şi de biologie, însă cu acele resentimente ce fac? Pot să le dau cuiva? Pot să le arunc? Nu. Tot despre mine e vorba.

Curios, acum, dacă tu ai sta cu mine pe o pajişte cu flori şi mi-ai povesti ce ai învăţat la biologie, te-aş asculta fascinată. Mi-ar fi drag şi te-aş ruga să-mi spui mai multe.

Care e diferenţa dintre cele două abordări?

E vorba de modul de a explica, de nivelul de energie transmisă. În primul caz, profesorul meu de biologie era un super profesor. Foarte bine pregătit. Dar nu ştia să predea. Ne bombarda cu termeni din ăia kilometrici, se răstea la noi. În al doilea caz, tu mi-ai explica pe rând. Azi despre o floare. Mâine despre altceva. M-ai face curioasă.

De ce ţi-am spus toate acestea?

Pentru că, în jurul meu, văd diverse atitudini faţă de litere, de gramatică.

Foarte mulţi au rămas cu resentimente faţă de stilul de predare din şcoală, au fost şi ei, ca şi mine, bombardaţi cu tot felul de termeni care, dacă nu eşti lingvist, nu prea îţi trebuie.

Sau nu prea au făcut română în şcoală (nu prea spre deloc).

Şi atunci concluzia care este? NU AM NEVOIE de gramatică. Dacă nu o înţeleg, nu vreau să ştiu de ea. Nu am un motiv destul de bun să o învăţ. Merge şi-aşa.

Durerea este că această atitudine devine un stil de viaţă. Un automatism. Şi aici mă refer la toate aspectele vieţii.

Da, la început doare. O să-ţi mărturisesc ceva. Atunci când am început să scriu acest articol, şi eu am simţit durere.

Simţeam o nelinişte în corp, însă mi-am zis: Si acum, Vio, ce faci? Te plângi? Pierzi timpul? Faci altceva?

Nu. Vreau să scriu. Vreau să transmit ce am de zis. Aşa că mi-am pus muzica relaxantă, am aprins un beţişor parfumat, m-am aşezat la birou, mi-am scris nişte idei şi am privit în interiorul meu. Era o luptă cu mine. Să scriu, să nu scriu? De unde să încep? Ce voi spune?

Mai întâi, trebuia să mă calmez. Am început să scriu la întâmplare, apoi, pe măsură ce înaintam, intram în starea potrivită. Aşa că am pornit cu gândul să scriu un articol mai mic şi am ajuns să scriu şapte pagini de caiet studenţesc. 🙂

Ştiai că orice gând, orice cuvânt are energia lui? Cuvântul nu este altceva decât forma vizibilă a gândului care este un instrument foarte puternic.

Recent, am pus o întrebare: de ce unora le este aşa de dificil să înţeleagă gramatica? Iar unul dintre răspunsuri m-a uluit, pur şi simplu.

„Cei care scriu corect sunt neapărat pasionaţi de gramatică. Ceilalţi nu au timp.”

Serios? Adică eu, dacă ştiu să deschid un calculator, sunt pasionată de informatică?

Pentru a te împrieteni cu literele (însă cu orice, până la urmă), este importantă atitudinea.

  • Poţi avea o atitudine în care să simţi că e greu, nu înţelegi, nu îţi trebuie şi te uiţi cu nesaţ la ştirile în care Eba pronunţă clar şi răspicat „Succesuri!”
  • Poţi avea o atitudine în care literele îţi sunt dragi, te joci cu forma lor, încerci diferite stiluri de a scrie, analizezi un cuvânt ore întregi, te uiţi fascinat la ce îţi iese de sub buricele degetelor. Ai ritualul tău.
  • Sau poţi considera scrisul, regulile ca un instrument. Te detaşezi, eşti într-o poziţie neutră, dar ştii că ai nevoie. De exemplu, şeful tău ţi-a făcut o observaţie la o formulare care i s-a părut lui greşită. Sau spune „virgulă” în exprimarea orală şi pe tine te deranjează. Aşa că începi şi cauţi explicaţii.

Trebuie să înveţi gramatică? (De obicei, aşa se spune la şcoală.) Nu trebuie nimic. Este alegerea ta.

Din punctul meu de vedere, a şti să vorbeşti şi să scrii corect este un gest de nobleţe.

Dar nu am pretenţia ca toţi oamenii să fie nobili. Nu am pretenţia ca toţi să iubească literele. Poate unii iubesc matematica, fizica. Totuşi, nu mi se pare în regulă să nu ştii să scrii şi să vorbeşti corect. Cu asta ai de-a face zi de zi. E ca şi cum te-ai spăla pe mâini. Sau pe dinţi.

Am mai aflat că, pe unii, limba română îi ajută în două sensuri, făcând diferenţa clară dintre cele două:

  • unul estetic
  • să nu altereze mesajul.

Răspunsul meu a fost că, din momentul în care prima propoziţie începe cu o greşeală, mesajul este deja alterat. In acest context, vezi mai greu cuvintele frumoase care urmează.

Apoi, nu este de neglijat nici respectul faţă de tine şi faţă de ceilalţi.

Spre ce tindem, aşadar? Pentru că mai este o variantă: un text cu greşeli, dar cu informaţie utilă, sau un text corect, dar slăbuţ din punct de vedere al calităţii?

De ce acest compromis? Cum ar fi dacă ai vedea un text fără greşeli şi cu un conţinut bun?

Vezi tu, gramatica e un fel de matematică. Doar că e vorba de litere. Spunea cineva foarte frumos: „Foarte puţină lume mai gândeşte logic, iar gramatica e un fel de matematică a limbii. Astăzi, toţi copiază, e mai uşor decât să cugeţi”.

În activitatea mea, nu e vorba doar de reguli. E vorba de oameni, în primul rând. De atitudinea lor, de încăpăţânare, de flexibilitate, de cum primesc o informaţie care contravine logicii lor.

Din păcate, foarte puţini îşi dau seama de energia pe care o transmit odată cu ce scriu.

Octav, o persoană căreia îi plac literele, îmi scrie: „E bine că tu nu ai impresia că te lupţi cu morile de vânt. […]Eu am ajuns la concluzia că pentru unii oameni încerci degeaba să le arăţi ce şi cum nu e bine. Ceea ce ai început tu este de laudă şi te admir”.

Ce mi-am propus eu să fac? Vreau să dau cât mai multă valoare oamenilor prin ce scriu.

Vreau să pornesc o călătorie lingvistică. Orice călătorie de o mie de mile începe cu primul pas. Iar acesta e primul pas. 🙂

Eu cred în oameni şi în schimbare. Mai întâi, în schimbarea de atitudine. Pentru că aşa am evoluat şi eu. Din persoana reticentă, încruntată, care îi ţinea la distanţă pe ceilalţi, am devenit o persoană care comunică şi, între timp, am mai urcat câteva trepte în evoluţia mea (unii prieteni, care nu m-au văzut demult, se miră de mine atunci când mă văd şi mă întreabă: Vio, tu mai ştii cum erai anul trecut?).

Da, îi dau dreptate lui Octav. Ceea ce fac eu nu e pentru toată lumea. Ci pentru cine vrea şi cine are nevoie.

Cu toate astea, o voce uşor şoptită mă face să continui, pentru că am văzut reacţia celor care şi-au clarificat anumite nelămuriri care nu le dădea pace şi nu aveau curaj să spună.

Iar un exemplu este acesta: „Mulţumesc enorm pentru toate aceste informaţii, mi-aţi fost de un real ajutor”. Pe lângă cuvinte, am avut privilegiul de a vedea şi câteva licăriri în ochii celor care au primit informaţiile de care aveau nevoie în acel moment.

Clipe şi trăiri cu o mare încărcătură emoţională pentru mine.

Pentru asta, şi eu a trebuit să cresc, să ştiu cum fac faţă atitudinii ostile a celorlalţi, cum să-mi schimb atitudinea, astfel încât să nu fiu prea dură atunci când îmi transmit mesajul, atunci când explic, încât totul să fie cât mai uşor.

Toate astea se învaţă. Gramatica nu e atât de dificilă, poate fi privită ca un puzzle. Poţi să te joci sau, după cinci minute, să arunci toate piesele şi să spui că e prea greu, nu înţelegi şi să urăşti această activitate. Depinde de ce alegi tu. Iar eu îmi doresc să lucrez cu oameni care vor rezultate.

Şi eu cresc odată cu tine. 🙂 Mi-a fost destul de greu la început să-mi înfrunt propriile frici, să mă expun, să risc să mă lovesc de oameni nepăsători până să ajung să scriu pe site.

Însă e vorba de atitudine şi nimic mai mult.

Ce idei poţi reţine tu din ce e scris mai sus?

  • Sursa reticenţei faţă de limba română este adânc înrădăcinată încă de pe băncile şcolii.
  • Atitudinea te ajută să ai dispoziţia de-a învăţa, de-a înţelege sau de-a avea sentimente negative faţă de română.
  • Atitudinea se construieşte pas cu pas, cu fiecare gând şi cuvânt scris ori rostit.
  • Cuvântul este atitudinea ta faţă de viaţă, este forma vizibilă a gândurilor tale. Orice transmiţi se întoarce, pe diferite căi, tot la tine, în acelaşi mod.
  • Nu este nevoie neapărat să fii pasionat de gramatică pentru a şti să pui o cratimă, un punct sau o virgulă;
  • a şti să scrii şi să vorbeşti corect este un gest de nobleţe.
  • Gramatica nu înseamnă doar un cuvânt greşit sau corect. Înseamnă mult mai mult. E vorba de forma mesajului pe care îl transmiţi. Dacă ai tendinţa de a construi fraze prea lungi, kilometrice, ţine de stilul pe care ţi-l formezi în timp. Tu eşti stăpânul cuvintelor şi ai puterea de-a alege un cuvânt, în detrimentul altuia.
  • Nu oricine este dispus să aibă de-a face cu gramatica şi este în regulă :).
  • Poţi considera că te joci sau îţi poţi imagina că eşti personajul din mitologia greacă, Atlas, care ţinea globul pământesc pe umerii lui. Iar aici pot fi două interpretări: fie tu deţii controlul gândurilor, care se pot materializa în cuvinte, fie te controlează ele pe tine şi atunci globul pământesc reprezintă o povară. Este decizia ta de care parte a baricadei vrei să fii.

Care e primul pas în acest caz?

Observă. Stai în linişte câteva minute şi gândeşte-te care e motivul pentru care îţi place sau nu îţi place limba română, cea pe care o vorbeşti zilnic, de altfel (sau aproape zilnic, pentru cei care sunt în străinătate).

Ieri am redescoperit că tot ce trăiesc azi, comportamentul, gândurile sunt un efect al unei cauze din trecut. Iar tot ce trăiesc acum, în acest moment, poate fi o cauză a unei situaţii viitoare. Aşa că am început să fiu atentă şi selectivă.

La final, am patru întrebări pentru tine şi ţi-aş fi recunoscătoare pentru răspunsurile tale, pentru că m-ai ajuta pe mine foarte mult în activitatea mea de a „descâlci” limba română. 🙂

  • 1. Cum ai putea face din gramatică ceva spre care să te îndrepţi cu plăcere, mai degrabă decât ceva de care să fugi?
  • 2. Ce-ţi place la gramatica limbii române?
  • 3. Ce deteşti la gramatica limbii române?
  • 4. Daca cineva ar veni la tine şi ţi-ar spune că nu ştie să scrie corect şi îi este ruşine să afirme asta în mod public, ce i-ai spune?

p.s. Nu i-am uitat nici pe elevii care dau azi primul examen (la limba şi literatura română, proba orală) din seria examenelor de la BAC. Le transmit un gând bun, o stare pozitivă şi mult succes!

Cu drag,

Vio

 

8 thoughts on “Cum mi-a schimbat gramatica atitudinea faţă de viaţă

  1. Mirea Laurentiu

    S-o luam cu intrebarile, ca sa nu uitam de ce-am venit, cum se spune! Comentarii putem face ulterior cite vrem.1* Pentru a face din gramatica ceva de care sa fie atrasi si alti,elevii sa zicem, trebuie , la fel ca in religie ,sa ai har!. Dupa cum se vede si cu ochiul liber in Romania noastra cea de toate zilele harul creste peste tot. Fii preotilor devin preoti, fii politistilor devin politisti, fii ministrilor devin ministrii, adica sint toti binecuvintati de harul divinitatii, asa ca n-are nici un rost sa ne miram cind avem atitea „succesuri „in toate cele. Se prea poate sa nu trebuiasca sa te uiti la doamna Sida- ca sa o cheama acum,nu?!-cind rosteste fel de fel de enormitati dar dinsa reprezinta o persoana publica, adica un model de urmat, ca si onoratul domniei sale tata, care pe la mine prin cartier e ” smecher”, sau ca multi altii la fel. Va spun ca trebuie sa ai har. In scoala generala am avut o profesoara de limba romana care mi-a garantat ca nu voi intra nici macar in liceu cu romana pe care o cunosc. Cu aceasta am termina o facultate dar asta este o alta poveste.Un om cu har adevarat din scoala mea a fost domnul profesor de desen Zaica Dorel. Tot o alta poveste! 2*Cam nimic, dar sint constient ca imi este extrem de necesara, pentru ca atunci cind vorbesc cu cineva acesta sa nu inteleaga ca-l injur cumva cind ,de fapt, eu il intreb de saantate. Ca atare ,vreau ,nu vreau, gramatica imi trebuie. 3*Faptul ca este imprevizibila si stufoasa la fel ca si gramatica celorlalte limbi latine-franceza, de exemplu-cu toate ca n-ar avea nici un motiv, noi nefiind o ginta latina. Sintem precursorii latinitatii iar faptul ca toata lumea crede ca ne tragem de la „Ram” este o chestie pe care o datoram -in sensul rau al cuvintului- Scolii Ardelene. Bineinteles oamenii aceia aveau intentii onorabile ,de unde si confirmarea ca drumul spre iad este intotdeauna pavat cu bune intentii. 4*I-as spune ca este o timpenie si ca n-are decit sa mearga la un manual de limba romana pentru a vedea ce si cum.Dupa care i-as mai spune sa-si urmareasca cu atentie politicienii vorbind in public. In mod sigur nu i-ar mai fi rusine ulterior. Toate bune!

    Reply
  2. Ana

    Buna! Eu privesc gramatica cu mult drag si cred ca cel mai bine este sa o consideri un instrument de care te folosesti zilnic si pe care cu un pic de rabdare il vei deslusi (dupa aceea cu siguranta vine si iubirea). Cel mai mult imi place morfologia si cel mai putin perfectul simplu si elementul predicativ suplimentar (probabil pentru ca nu l-am inteles pe deplin). Daca cineva ar veni la mine şi mi-ar spune că nu ştie să scrie corect şi îi este ruşine să afirme asta în mod public i-as spune ca daca are rabdare si vointa eu il pot ajuta sa nu-i mai fie rusine! Salut initiativa ta si iti doresc mult succes!

    Reply
  3. Ramona

    Cu mare placere invat gramatica limbii romane daca folosesti acest mod autentic de exprimare. Imi place foarte mult. E o comunicare de la suflet la suflet. Se simte.

    Reply
  4. Simona

    Nici eu nu a trebuit sa invat gramatica si totusi acum imi foloseste mai mult decat as fi putut crede vreodata. Multumesc pentru articol, Vio!

    Reply
  5. eugenia

    si totusi, de ce ai scris „BAC” in felul acesta?

    Reply
  6. Mihai

    Apreciez efortul si doresc sa fac cativa pasi in directia studiului gramatical…Recomanda-mi o carte\carti(site’uri de unde sa invat diverse artificii legate de gramatica, ca sa ma dezvolt… vreau sa incep de la zero). Multumesc si pe curand!

    Reply
  7. Mara

    Frumoase ganduri. Multi inca nu inteleg ca se respecta pe ei cand vorbesc si scriu corect. N-am ajuns inca la nivelul la care sa ma cert cu oameni pe Facebook in legatura cu gramatica lor, dar nici nu ma pot bucura de o urare de Craciun cand are 3 greseli in ea.
    Nu m-am gandit niciodata daca chiar imi place limba romana – mi se parea de la sine inteles ca trebuie sa o vorbesc corect. La fel fac si in limbile straine pe care le stapanesc bine.
    Abia acum am subiect de gandire.

    Reply
  8. Diana

    Sunt conștientă că fac multe greșeli de ortografie și de punctuație și îmi e atâââât de rușine cu ele acum, citindu-ți blogul. Cred că va deveni sursa mea de informare în domeniul gramaticii. Te pricepi atât de bine să transmiți mesajul și să dai lecții blânde, frumoase.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.