Pe cât de „strictă” este gramatica, pe atât de confuză poate fi uneori, iar asta se întâmplă din cauza faptului că nu este înţeleasă şi explicată. Desigur, mai găseşti informaţii pe internet sau în cărţi, însă lingvistica nu e chiar aşa uşoară, sunt excepţii la excepţii sau multe situaţii unde nu găseşti explicaţia, iar să ştii să pui punct înainte sau după ghilimele chiar pare foarte complicat uneori.
În acest articol, mi-am propus să scriu despre ghilimele şi semnele de punctuaţie.
Definiţia tehnică a ghilimelelor este următoarea: „Ghilimelele (sau semnele citării) sunt semne grafice pereche, folosite de regulă pentru a marca un fragment reprodus întocmai după cum a fost spus sau scris de cineva.”
Ghilimelele, conform Academiei Române, au forma 99…99, adică „…”.
Aşadar, dacă eu vorbesc cu tine şi îţi spun ce a zis vecinul meu, cuvintele vecinului vor fi între ghilimele. Sau dacă scriu numele unei opere, o scriu între ghilimele.
De asemenea, ironia este subliniată tot cu ajutorul ghilimelelor.
De exemplu, dacă am fost la o piesă de teatru şi nu m-a impresionat, în loc să scriu: „Nu mi-a plăcut, actorii nu au jucat bine”, folosesc ghilimelele şi spun că piesa a fost „foarte bună”.
Ce am observat eu foarte des este folosirea greşită a semnelor de punctuaţie atunci când sunt ghilimelele prin preajmă.
Ce semne de punctuaţie se folosesc înainte sau după ghilimele?
- virgulă;
- punct;
- semnul întrebării;
- semnul exclamării.
Pentru a te ajuta şi mai mult, aş vrea să adaug faptul că între ghilimele pot fi citate întregi, fraze, propoziţii sau bucăţele de propoziţii (câteva cuvinte).
Întrebarea pe care o adresez cel mai des autorilor ale căror cărţi le corectez este: „Unde începe şi unde se termină citatul?”
Pentru că despre asta este vorba. Acel citat începe de undeva, indiferent că e vorba de trei cuvinte de la mijlocul frazei sau de un paragraf întreg.
Şi, în funcţie de natura citatului, pui semnele de punctuaţie înaintea ghilimelelor sau după ele.
1. Semne de punctuaţie înainte de ghilimele
Anunţi citatul. Aici este un citat „întreg”, adică o propoziţie, pur şi simplu.
Exemple:
Şi, deodată, m-a întrebat: „Ieşi la o cafea?” (semnul întrebării este înaintea ghilimelelor)
Şi, deodată, mi-a spus: „Mâine mergem la cumpărături.” (punctul este înaintea ghilimelelor)
Şi, deodată, mi-a spus: „Ce frumoasă eşti!” (semnul exclamării este înaintea ghilimelelor)
Dacă ai un citat întreg, scrii toată fraza (tot paragraful) şi pui ghilimele după semnul de punctuaţie. Ca şi cum scrii, în mod normal, o frază şi apoi o îmbrăţişezi cu ghilimelele.
Exemplu:
„Mi-e dor de tine.”
Deci, avem aşa:
Anunţi citatul (m-a întrebat, mi-a spus etc.) -> două puncte -> ghilimele de început -> text (cu literă MARE -> semn de punctuaţie -> ghilimele de sfârşit.
2. Semne de punctuaţie după ghilimele
Pui punct după ghilimele atunci când citatul este „parte integrantă” din text.
Exemplu:
Dezvăluirile făcute vin ca urmare a „acţiunilor oamenilor curajoşi” care au spus adevărul.
Îmi place cartea „Gramatica are suflet”.
Aşadar:
Text -> ghilimele -> text cu literă MICĂ -> ghilimele -> semn de punctuaţie
Spre deosebire de:
— Ce carte citeşti?
— „Gramatica are suflet.”
Deci:
(1. Îmi place cartea „Gramatica are suflet”.
2. — Ce carte citeşti?
— „Gramatica are suflet.”)
Dacă citatul are un autor, cum procedezi?
Exemple:
„Cine ştie?” – zice Andrei.
„Nu ştiu” – a spus mama.
„Cine ştie?”, zice Andrei.
„Nu ştie nici el”, a spus mama.
Ca semne de punctuaţie, poţi pune virgulă sau linie de pauză.
Să luăm alt caz.
Dacă ai un citat în mijlocul frazei, nu pui punct sau alt semn de punctuaţie.
Exemplu:
Ai spus că „Îţi mai trebuie timp” ca să-ţi revii.
Însă dacă este o întrebare sau o exclamaţie, păstrezi aceste două semne de punctuaţie:
Ai încredere în „Acest fiu aşa-zis rătăcitor?”, mă întreabă tata.
Ai zis ieri: „Ce-aş vrea să fiu acum la mare!”, îmi aduce tata aminte.
Altă situaţie:
Dacă ai, în interiorul citatului, cuvintele care „arată cui îi aparţine vorbirea directă” („Academia Română, Îndreptar Ortografic, Ortoepic şi de Punctuaţie”):
„Spune şi tu ceva, gândi mama, nu te mai ascunde.”
Deci, în exemplul de mai sus, nu întrerupi citatul şi pui de două ori ghilimelele doar pentru a sublinia cine zice aceste cuvinte, ci le separi prin virgulă sau linie de pauză.
1. „Spune şi tu ceva, gândi mama, nu te mai ascunde.”
2. „Spune şi tu ceva – gândi mama – nu te mai ascunde.”
Atenţie la spaţiu!
După ghilimele şi înainte de ghilimele, NU se lasă spaţiu.
DA:
„Vii în oraş?”
Hai să-ţi spun ceva „interesant”.
NU
„ Vii în oraş?”
„Vii în oraş? ”
Hai să-ţi spun ceva „ interesant”.
Hai să-ţi spun ceva „ interesant ”.
Hai să-ţi spun ceva „interesant ”.
Dacă mai ai nelămuriri, poţi lăsa un comentariu mai jos.
Cu drag,
Vio